Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Filarmonica sibiana se pregateste pentru "Zilele Muzicale Romano-Americane"

Autor: Ioana Dumitrescu

Proiectul "Concerte estivale. Zilele Muzicale Romano-Americane" continua si in aceasta vara. Ajuns la a VIII-a editie, festivalul se va desfasura in perioada 20 iunie - 1 iulie 2011 si va aduce pe scena Filarmonicii sibiene nume de referinta ale muzicii clasice internationale.

De la cunoscutele formatii Brass Quintet, String Quartet, Corul „Indian Springs School" din Alabama, pianistul Moritz Ernst pana la apreciatul bandoneonist sud-american Raul Jaurena. Concertele vor avea loc seara cu incepere de la ora 19.30 si vor beneficia de mai multe locatii: Sala Thalia, Biserica Evanghelica si Piata Mare din Sibiu.            Proiectul debuteaza luni, 20 iunie, cu un concert ce are la baza coloane sonore din filme artistice si desene animate sustinut de Brass Quintet „Sibiu"  si Arrhythmia Quartet. Cele doua ansambluri camerale se reunesc la Sibiu intr-o formula inedita pentru a prezenta un spectacol deosebit intitulat „Cinema Paradiso".

Raul Jaurena la Sibiu

            Probabil cele mai asteptate evenimente sunt cele doua concerte, din 22 si 24 iunie, pe care le va sustine  Raul Jaurena, cunoscut drept un mare maestru al tango-ului, unul dintre cei mai renumiti instrumentisti de bandoneon. Muzica lui joaca un rol important, un rol de tribut adus influentelor natale din America de Sud si ale orasului de adoptie, New York. Stilul sau este o combinatie intre radacinile traditionale de tango si stilul „Tango Nuevo" influentat de Astor Piazzolla. Bandoneonul i-a influentat viata inca din copilarie, fiind fascinat imediat de aceasta muzica extrem de pasionala. Crescut in Uruguay, tatal sau l-a invatat sa cante la bandoneon. La varsta de 8 ani deja facea parte din orchestra de tango. Cariera sa incepe sa ia contur in anii '60 - '70 ca membru si aranjor al diverselor ansambluri de tango de renume din Uruguay, Argentina, Brazilia, Chile, Ecuador sau Venezuela. Spectacolul cu Astor Piazzolla de la Festivalul de Jazz din Montreal a fost primul pas important din cariera sa muzicala. Conservarea spiritului muzical al lui Piazzolla devine vocatia sa personala, astfel ca interpretarile lui Jaurena de tango, imbogatite cu influente de jazz, aranjamente proprii si improvizatii spontane fascineaza o noua generatie de ascultatori si dansatori. Aranjamentele proprii si talentul sau de compozitor si solist il fac cunoscut atat in S.U.A, cat si in Europa. Suita de balet compusa in anul 1995 pentru Compania de Dans Irene Hultman debuteaza la New York. In acelasi an solistul este invitat la Casa Alba si este nominalizat la premiile Grammy pentru CD-ul sau, Tango Bar. In anul 2007 castiga premiul Latin Grammy pentru cel mai bun album tango „Te amo Tango".

Carmina Burana" urca pe scena 150 de artisti

            Finalul proiectului aparitine spectacolului „Carmina Burana". Cele 24 poeme aranjate orchestral de Carl Orff si reunite sub numele „Carmina Burana" - una din cele mai populare compozitii muzicale scrise vreodata - vor fi puse in scena intr-unul din cele mai mari concerte simfonice in aer liber din Romania, care va reuni peste 150 de artisti pe scena special configurata pentru acest eveniment deosebit. Spectacolul va fi acompaniat de lumini, lasere si efecte speciale. Acestea vor marca punctele culminante si vor completa atmosfera speciala creata de aceasta opera muzicala.

  Mai multe informatii precum si programul complet al manifestarii sunt disponibile pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro

   Biletele pentru aceste concerte se pot procura de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia), in fiecare zi intre orele 12-16. Pretul unui bilet este de 20 si 14 lei, elevii, studentii si pensionarii beneficiind de o reducere de 50%.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition