In grafic l Steaua s-a asezat din nou la masa bogatilor din Champions League
Fericire in Ghencea
Autor: Stefan PREDA
Data publicarii: 31/08/2007
Steaua Bucuresti s-a calificat, pentru a doua oara consecutiv, in grupele Ligii Campionilor, dupa ce a invins, miercuri, pe teren propriu, cu 2-0 (1-0), formatia bielorusa BATE Borisov, in mansa secunda a turului trei preliminar al competitiei.
Steaua a avut emotii mari in debutul de partida cu BATE, dupa ce bielorusii au avut o sansa extraordinara in debutul meciului, Zapata fiind salvat de bara. Cum in tur, la Borisov, scorul a fost egal, 2-2, echipei lui Becali ii era suficienta si o remiza. Totusi, jucatorii vicecampioanei si-au respectat blazonul si s-au repezit in atac. Steaua a deschis scorul in minutul 12, prin Dorel Zaharia, care a reluat cu capul balonul centrat din corner de Nicolae Dica. In minutul 54, Nicolita a patruns pe partea stinga, a centrat in fata portii si Neaga a inscris in poarta goala de la cinci metri, ridicind scorul la 2-0 pentru Steaua.
Hagi vrea sa treaca de grupe
Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Steaua, a spus, dupa victoria din meciul cu BATE Borisov, care a dus Steaua in grupele Ligii Campionilor pentru al doilea an consecutiv, ca obiectivul sau a devenit acum trecerea de grupele competitiei. „Vreau sa vina cele mai bune echipe, pentru ca acum presiunea a trecut. N-am nicio preferinta, doar sa fie cele mai bune echipe. Oricum, imi doresc sa trecem de grupe. Este un obiectiv indraznet, dar numai astfel de tinte trebuie sa ne punem noi, aici, pentru ca sintem la cea mai buna echipa din Romania", a spus Hagi.
„Au cistigat cei mai buni"
Antrenorul formatiei BATE Borisov, Igor Kriusenko, a declarat ca a invins echipa mai buna. „A invins echipa mai buna. Cu toate acestea, nu stiu daca meritam sa pierdem la doua goluri diferenta. A cistigat echipa cu experienta, care participa constant in cupele europene si care stie cum sa obtina rezultatul dorit. Rezultatul e negativ, dar felul in care am jucat nu a fost rau. Cred ca puteam obtine mai mult. Am avut momente favorabile la inceputul partidei, au fost momente psihologice, cind Steaua chiar avea motive sa se teama. Succes Stelei in Liga Campionilor", a spus Kriusenko.
„Dumnezeu este cu Hagi"
Finantatorul echipei FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca antrenorul Gheorghe Hagi si-a dat testul norocului. „Hagi si-a dat testul norocului, inseamna ca este norocos si cu asta basta. Daca Dumnezeu nu vrea, nu poti sa faci nimic. A aratat ca Dumnezeu este cu el", a spus Becali. Oficialul stelist a marturisit, de asemenea, ca inainte de meci i-a chemat la el pe jucatorii Zaharia, Neaga, Nicolae Dica si Nicolita, carora le-a dat ulei sfintit de la Muntele Athos, spunindu-le ca unii dintre ei vor da gol in meciul cu BATE Borisov. „Inainte de meci i-am chemat pe Zaharia, pe Neaga, pe Dica si Nicolita, si le-am spus unul din voi patru veti da gol. Si asta s-a intimplat. Portarul Zapata si-a meritat banii, a fost impresionant. M-a surprins putin BATE, a fost o echipa puternica. Au avut citeva ocazii, dar nu sa ne sperie", a precizat finantatorul stelist, care a continuat: „Trebuie sa ai inima de leu ca sa faci ce am facut eu in tara asta. Toate proiectele pe care le-am gindit, s-au realizat. Dumnezeu implineste planul meu, nu stiti despre ce este vorba. Ca sa faci ce am facut eu, iti trebuie inima de lemn", a spus Becali.
Vrea echipa a vitezistilor
Gigi Becali a declarat, din nou, ca doreste sa renunte la o parte din jucatori, pentru a forma o echipa a „vitezistilor": „Il dau pe Dica, dar ii fac loc lui Neaga. Veti vedea o Stea a vitezistilor, vreau sa speculez materia prima pe care o da aceasta tara. Jucatorii Surdu, Bicfalvi si Badea formeaza nucleul care nu poate sa plece de la Steaua. Oricum, acum avem misiunea grea, sa trecem de meciurile din grupe si apoi vom mai vedea ce se va intimpla", spune finantatorul Stelei. Oficialul stelist a adaugat ca nu poate explica in cuvinte ce simte acum, dupa ce Steaua s-a calificat, pentru a doua oara consecutiv, in grupele Ligii Campionilor. „Nu pot sa explic in cuvinte cum ma simt pentru ca ne-am calificat a doua oara consecutiv. Nu conteaza ce echipe vor veni la Bucuresti, acum ma gindesc la lucruri mai mari, la sferturi de finala, la semifinalele Ligii Campionilor", a spus Becali.