Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Reabilitare l Gazistii joaca contra lanternei

Fara pasi gresiti

Autor: Cristi FLOREA
Data publicarii: 09/11/2007

Gaz Metan Medias joaca, la finalul acestei saptamini, contra lanternei clasamentului FC Caracal, tocmai pe terenul oltenilor. Dupa dusul rece de saptamina trecuta, cind au terminat la egalitate, 2-2, cu FC Tirgoviste, gazistii pregatiti de Cristi Pustai sint decisi sa obtina o victorie la scor care sa-i mai fereasca de surprize neplacute.

Gaz Metan Medias are toate atuurile sa invinga in partida de la Caracal, contind pentru etapa cu numarul 14 din seria a II-a a ligii secunde. Aflati pe pozitia a patra in clasament, cu o zestre de 25 de puncte, elevii lui Pustai vor intilni cea mai slaba formatie din aceasta serie. Dupa ce anul trecut a fost una dintre cele mai bune formatii din serie, in aceasta editie de campionat, gruparea olteana n-a reusit sa scoata decit doua remize. In pofida acestui fapt, Pustai nu se aventureaza in declaratii. „Trebuie sa avem mare grija. Nici un meci nu este cistigat inainte de a se termina cele 90 de minute si, mai mult, o astfel de formatie este, de obicei, foarte incomoda, pentru ca se agata de fiecare minge. Trebuie neaparat sa ne concentram si sa invingem", spune antrenorul mediesean.

„Facatura"

Ca si in meciul contra celor de la Unirea Alba Iulia, gazistii intialnesc gruparea din Caracal intr-un moment al schimbarii. In urma rezultatelor dezastruoase inregistrate pina acum, conducerea formatiei din Caracal a decis numirea unui antrenor nou, in persoana lui Florin Cioroianu, nimeni altul decit antrebnorul ce a condus, sezonul trecut universitatea Craiova. „E clar facatura. Tot noi prindem echipele care-si schimba antrenorii. e clar ca o astfel de mutare creeaza un soc la echipa si ne asteptam sa evolueze mai bine. Oricum, cei din Caracal nu au echipa rea pentru ca, aproape in fiecare meci au pierdut la o diferenta de doar un gol. Se anunta dificil", spune tehnicianul.

Probleme in defensiva

Cele mai mari batai de cap pentru antrenorul formatiei mediesene le reprezinta absenta lui Flaviu Somfalean. Capitanul echipei de pe Tirnava Mare a absentat si saptamina trecuta din cauza unei accidentari. Totusi, pentru meciul de la Caracal, Pustai spera sa-l aiba la dispozitie. „Avem nevoie de el pentru ca stie sa coordoneze altfel echipa din teren. cu el avem un plus de siguranta. Sper sa fie apt si sa fie in teren. Oricum, indiferent de numele jucatorilor ce vor intra pe teren va trebui sa ne impunem", spune antrenorul.

Optimist

In ceea ce priveste lupta pentru promovare Pustai spune ca nu sint motive de ingrijorare. Crede ca atita timp cit echipa nu se va afla la o distanta mai mare de sase puncte de ocupanta primei pozitii in clasament totul e OK. „Sezonul trecut, in retur, am recuperat opt puncte, dar am facut si meciuri slabe pe propriul teren, cind am pierdut un meci si, intr-unul am facut egal. Daca ne vom mentine in acest pluton fruntas, de patru echipe, iar distanta nu va creste va fi totul bine. Nu se stie cite din aceste echipe vor reusi sa mentina ritmul. eu zic ca unele vor claca, iar nu noi vom fi aceia", spune Pustai.

Intilnirile etapei

In etapa de simbata se vor disputa intilnirile: Drobeta - Corvinul, Ariesu Turda - FC Bihor, FC Tirgoviste - Arges, CFR Timisoara - CS ISCT, Muresul Deva - CSM Rm Vilcea, Liberty Oradea - FCM Resita, Unirea Alba Iulia - Minerul Lupeni, Jiul - Poli II Timisoara

Clasament

1. FC Arges 13 10 1 2 27-8  30

2. Muresul Deva 13 9 3 1 21-8  30

3. CSM Rm. Vilcea 13 9 2 2 23-10  29

4. Gaz Metan Medias 13 8 1 4 31-19  25

5. Liberty Oradea 13 7 2 4 9-6 23

6. Drobeta Turnu Severin 13 7 1 5 19-14 22

7. Jiul Petrosani 13 6 5 2 14-8 18

8. Apulum Alba Iulia 13 5 3 5 15-14  18

9. FC Bihor 13 4 4 5 12-12  16

10. IS Cimpia Turzii 13 4 3 6 11-15  15

11. CFR Timisoara 13 4 3 6 9-13  15

12. FC Tirgoviste 13 3 5 5 16-21  14

13. Ariesul Turda 12 4 2 6 9-17  14

14. Minerul Lupeni 13 3 4 6 12-19  13

15. CSM Resita 12 3 3 6 11-16  12

16. Poli II Timisoara 13 3 2 8 10-23  11

17. Corvinul Hunedoara 13 3 2 8 8-22  11

18. FCM Caracal 13 0 2 11 6-18  2

Distanta

5 - puncte o separa pe Gaz Metan de FC arges, liderul seriei a II-a din liga secunda.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition