Actualitatea Evangheliei l Duminica 1 dupa Rusalii (a Tuturor Sfintilor)

Duminica Tuturor Sfintilor

Indata dupa praznuirea Rusaliilor, Biserica - Rodul Rusaliilor - isi praznuieste osatura duhovniceasca, talpa de eroism care o tine inaintea lui Dumnezeu. Caci se face astazi praznuire de „toti Sfintii", Duminica aceasta fiind, daca vreti, ziua de nume a fiecaruia din noi si, totodata, praznuirea sinaxarului intreg.

Ei sint rodul „dragostei care sminteste", cum ar spune Parintele Savatie Bastovoi („Dragostea care sminteste", Ed. Marineasa, Timisoara, 2003), acea dragoste care se implineste in porunca data de Hristos, norma duhovniceasca, invatatura deplina: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau, iar pe aproapele tau, ca pe tine insuti". Dupa cum cintarea Praznicului spune: „Tu pe noi, cei ce eram vrajmasi, ne-ai iubit foarte; Tu, prin smerire neobisnuita, Te-ai pogorit pe pamint, Indurate Mintuitorule, nerusinindu-Te de ocara netrebniciei noastre; si, raminind in inaltimea slavei Tale celei preacurate, ne-ai asezat in slava, pe noi, cei ce mai inainte eram nebagati in seama" (Cintarea a 4-a, 2).

Stralucire de lumina necreata

Asa se vadeste dintru inceput ca fundamentul cinstirii Sfintilor nu-i altul decit cinstirea cu dumnezeiasca intrupare a trupului nostru omenesc, muritor si pacatos, reasezat in slava prin ....... si iconomia lucrarii dumnezeiesti. Acea lucrare care „din tarina mortii, iarasi fiind ziditi, firea cea omeneasca, cea cazuta", prin Invierea Sa, Hristos iarasi o face „neimbatrinitoare", „icoana imparateasca, stralucind de lumina nestricaciunii" (Cintarea 5, II si III).

Aceasta stralucire de lumina necreata, transferata pe seama lucrarii Fiului, in Duhul, umple vistieria Bisericii cu aurul credintei si cu acela al nadejdii in deplinatate, al nadejdii bucuroase.

Izvorul vazut al curgerii Duhului Sfint se fac a fi Apostolii si de la ei, ceea ce teologia va numi succesiune apostolica, ceilalti toti, cei praznuiti astazi: „cuvintatori duhovnicesti, organe ale Duhului, facindu-se prin credinta ucenicii Mintuitorului, s-au risipit pina la marginile pamintului, semanind, cu dreapta credinta, cinstita propovaduire; din care au rasarit, prin dumnezeiasca lucrare si prin har, ostile mucenicilor, care au purtat chipul Cinstitelor Patimi, prin multele feluri de zdrobiri, de loviri si de arderi cu foc, (...)" (Stihira I, a Tuturor Sfintilor).

Temelia Bisericii

Ca jertfirea lor a avut nu numai o roada vazuta - umplerea Bisericii de martiri, largirea iconografiei sau a sinaxarului - este de la sine inteles. De aceea zice cintarea Vecerniei: „Dumnezeiasca ceata a mucenicilor, temelia Bisericii, implinirea Evangheliei, voi, cu fapta, ati plinit cuvintele Mintuitorului. Ca prin voi s-au inchis portile iadului deschise asupra Bisericii; varsarea singelui vostru a inecat jertfele idolesti; junghierea voastra a rodit turma credinciosilor; pe ingeri i-ati uimit si stati, purtind cununi, inaintea lui Dumnezeu..." (Slava Stihirilor, gls. 6). De aceea, in sine, praznuirea se vadeste a cuprinde lumea - creata si necreata - in toate straturile existentei sale. Si rivna duhovniceasca a sfintilor a constituit si constituie osatura de har pe care Hristos Isi zideste Imparatia. Unitatea lor daruind unitate Bisericii, credintei: „Ca cei pamintesti s-au adunat laolalta cu cei ceresti si, prin patima, au cistigat, cu darul lui Hristos, nepatimirea" (Stihirile Sfintilor, IV).

Joaca, uneori, periculoasa

Iata dar cum, in sfintenia lor, se face cunoscuta iarasi lumii dumnezeirea, sfintii facindu-se, daca vreti, icoane transparente dincolo de care se vadeste Hristos Insusi. De aici, greutatea celor care au scos sfintii din calendar sa priceapa de ce se bazeaza Biserica pe ajutorul lor, pe comuniunea cu ei. Si nu-i aici vorba ca n-ar exista argumente scripturistice - doar un nesimtit ar putea nega lucrarea sfintitoare a oamenilor duhovnicesti pe tot parcursul istoriei lui Israel sau pe parcursul istoriei neamului crestinesc - sau altele de ordin istoric, metafizic sau, de ce nu, de bun-simt. Dar, in hirjoana lor cu Dumnezeu, joaca, uneori, periculoasa, careia-i spun credinta, Sfintii ii incurca, mai ales acestia care, prin mucenicie, prin asceza, prin adinca stiinta a lucrului sfint, au conservat si conserva restaurarea lumii. Caci le e greu sa inteleaga cum fecioria-i mai presus decit destrabalarea pe care o propaga pe toate canalele, cum abstinenta-i mai de pret decit consumismul, cum raminerea in ascultare pe linga un duhovnic este socotita insingerata mucenicie, cind, pentru ei, libertatea de opinie (chiar tembela) e mai presus decit orice.

Cereti ajutorul Domnului

Uitati-va cu atentie la zimbetul larg cu care sectarii va bat la porti. Pentru ca nu mai au linistea ce vine din comuniunea cu Sfintii, pentru ca nu mai au modelul traiului in Hristos, schiteaza zimbetul bucuriei si, uneori, reusesc sa ademeneasca suficient de multi in capcana aceasta a „ruperii". Cind vine ispita iesirii din Biserica pe cite unul din voi, cereti ajutorul Domnului ca, in lucrarea Duhului Sfint, acela sa reinceapa sa vada Sfintii. Sa-i roage - in ajutor chemindu-i ca pe niste frati care au patimit - asemeni lui, iar biruinta lor s-a transformat in inceputul biruintei fiecaruia din cei care sint, la fel, ispititi.

Sfintii sed mereu la indemina

Vii, asemeni Dumnezeului Celui Viu, Sfintii sed mereu la indemina. De aceea cintam, laolalta cu Sedealna praznicului: „Savirsind sfinta pomenire a stramosilor parinti patriarhi, a Apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor, a proorocilor si a cuviosilor Tai, a pustnicilor si a dreptilor si a tot numele ce este scris in Cartea Vietii, Hristoase Dumnezeule, pe toti ii indemnam la rugaciune, rugindu-ne Tie: Impaca, pentru dinsii, lumea Ta, ca un iubitor de oameni, ca toti sa graim Tie: Dumnezeule, Cel ce Te preaslavesti in Sfatul Sfintilor Tai, Tu esti, cu adevarat, Cel ce ai preaslavit dupa vrednicie pomenirea lor".

De aici, bucuria acestui praznic. Dimpreuna cu Dumnezeu, facem pomenire de cei care s-au proslavit, implinind calea catre asemanarea cu El.

Biserica, o sarbatoare

A trecut ecoul praznicului ce a cuprins in sine Invierea, Inaltarea si Rusaliile. Biserica, in schimb, niciodata nu se poate socoti a avea un timp „dupa sarbatori" (cum mai vorbim noi, oamenii, zicind bunaoara: „dupa sarbatori, fac cutare sau cutare lucru..."). Ea mereu este in sarbatoare, Biserica fiind ea insasi o sarbatoare, adica un prilej de intilnire cu Dumnezeu in deplina comuniune cu El si cu cei pe care ni i-a daruit, Biserica sfintita, arvuna a vietii ce-o sa fie.

Nu poti decit sa-ti spui: „Bucura-te, suflete al meu, caci nu in hambare iti sta avutia, ci in Sfinta Biserica, boabe de griu fiindu-ti prietenii tai, Sfintii...".