Doctori in strainatate
Autor: Adriana BAITAN
Data publicarii: 18/01/2007
Medicii care doresc sa lucreze in strainatate pot cere echivalarea diplomelor de studii
Aparatura invechita, lipsa de materiale sanitare, conditii mizere sau salarizarea mai mult decat ridicola sint neajunsurile din sistemul sanitar romanesc, care ii determina pe cit mai multi medici sa ia in serios varianta emigrarii. Astfel, cadrele medicale, satule sa tot astepte roadele trimbitatei reforme a ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, vor putea sa aplice pentru oricare dintre posturile disponibile in institutiile sanitare europene, fara a mai fi nevoite sa sustina examene de atestare.
Cereri la minister
Reprezentanti din cadrul Ministerului Sanatatii au anuntat ca, incepind cu aceasta saptamina, cei interesati pot solicita eliberarea certificatelor si adeverintelor necesare recunoasterii in celelalte state membre UE a titlurilor de calificare dobindite in Romania in profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasa. Cererile se pot depune la Registratura Generala a MSP, de luni pina vineri, sau se pot transmite prin posta, pe adresa: Ministerul Sanatatii Publice, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucuresti.
Certificate
Unele dintre certificatele eliberate de Ministerul Sanatatii vor echivala, conform prevederilor europene, diploma de licenta de doctor medic, diploma de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurta durata, diploma de licenta de asistent medical generalist cu studii superioare de lunga durata sau diploma de licenta de moasa.