Discordie la Avrig
Autor: Mihai COLIBABA
Data publicarii: 13/03/2007
Conservatorii din Consiliul Local Avrig se pling ca nu mai sint luati in considerare, de cind partidul lor a iesit de la guvernare
„Parerea noastra nu conteaza", se pling consilierii conservatori din orasul Avrig. De cind partidul lor a iesit de la guvernare, cei cinci nu mai au trecere in fata colegilor. Costin Badila, care este si purtatorul de cuvint al filialei PC Sibiu, spune ca deliberativul local a devenit o masina de vot, fiindca restul de 12 consilieri pot adopta fara probleme orice hotarire, cu toate ca PC detine mai multe functii in comisiile de specialitate. „PD-ul e in Alianta cu PSD-ul la Avrig. Nu exista dezbateri", apreciaza Badila. De cealalta parte, primarul se declara surprins de frustrarea conservatorilor. „Nu inteleg ce probleme au ei, dar sa le prezinte in consiliu, sa fim ca o familie. Eu nu pot sa impun punctul de vedere al Partidului Conservator la vot, chiar daca de multe ori am fost de acord cu ideile lor. Dar ne supunem majoritatii", spune primarul Gheorghe Fraticiu.
Sugestii ignorate
Conservatorii avrigeni spun ca isi doresc modernizarea orasului, dar ar vrea sa-si impuna propriile idei. „Ne-am abtinut de la votul bugetului local, fiindca niciuna dintre sugestiile noastre nu a fost insusita. Bugetul promoveaza investitii noi, dar le gindeste superficial pe cele deja incepute. Toata lumea vrea ca Avrigul sa-si schimbe fata si sa se modernizeze, dar nu cu orice pret", sustine Badila. „N-am avut niciun fel de discutii despre buget. Ei de ce nu spun in consiliu ce probleme au?", este replica primarului de Avrig.