Actualitatea evangheliei l Duminica a 22-a dupa Rusalii (Bogatul nemilostiv si saracul Lazar)

Despre nemilostenia bogatiei

Daca intrebi pe oricine ce anume il impresioneaza in pilda acestei Duminici - numita si a dreptului Lazar si a bogatului nemilostiv -, veti auzi cam acelasi raspuns: rasplatirea saracului pentru rabdarea sa.

Saracit de luciditate si minte

Desigur ca este una dintre ideile forte ale povestirii alese de Hristos pentru lectia dumnezeiasca asupra bogatiei si saraciei. Ce apare insa important pentru omul zilei de astazi, la fel ca si pentru cel de ieri si cel de miine, tine de modul in care Hristos pune in garda asupra imbatarii cu bogatia lumii a celor care se cred deasupra ei. Zic aceasta pentru ca, la cum spune povestea Mintuitorului, bogatul, al carui nume nu se pastreza, daca nu cumva acesta-i era numele, nu doar pentru raceala adresata lui Lazar primeste de rasplata setea fierbinte a iadului, cit pentru incredibila lui lipsa de realism duhovnicesc, imposibila lui ingimfare, care-l vadeste a fi un bogat saracit de luciditate si minte.

Dialogul cu Avraam

Ar fi fost prea simplu ca Domnul Hristos sa spuna: asta-i omul, asta-i pilda, asta-i lectia. Pentru ca ceea ce da tonul interpretarii noastre este tocmai finalul povestirii, in care bogatul cere picatura de apa, iar Lazar odihneste in sinul lui Avraam, dar mai cere si ca sa fie anuntati fratii lui, pe care-i stie la fel de atenti la hambare, ca pe sine. Din dialogul intre bogat si Avraam, ceea ce trebuie retinut nu este numaidecit existenta iadului, cit spusa proorocului - care e identica cu glasul lui Hristos -, cumplita ghilotina de sens: „nici daca se va scula cineva din morti nu vor crede" (Lc 16, 31). Aici e cheia tilcului. Hristos pune in gura lui Avraam gindul Sau pentru noi. Pentru noi, cei carora ne-a venit timpul istoriei personale dupa momentul Invierii Domnului.

Bogatul modern

El Se arata si noi tot nu credem, tot cu mintile aiurite de multa roada a putinei noastre munci, de largirea la nesfirsit a hambarelor noastre, constructii ale nesatulei noastre pofte de innavutire, pofta care n-a trecut o data cu trecerea vremii, ci parca astazi e mai plenara ca cea din inima bogatului despre care vorbeste Hristos. Uitati-va in jur! Cum a pus mina pe bani, omul bogatiei conjucturale construieste case marete, copii ale unor case celebre, cumpara, cumpara tot si pe toti. Adeptul paradei cu orice pret va purta cele mai scumpe haine, cele mai scumpe masini vor vibra in parcarile sale... Bogatul modern mai scapa din mina lui cite o faramita din preaplinul material in care el se increde. Face donatii si sponsorizari, uneori de buna credinta, crezind ca astfel isi afla linistea duhovniceasca.

Insingurare totala

Cu timpul, daca stai sa-i analizezi evolutia, vezi cum a ajuns sclavul propriilor proiecte. Caci zice: mai construiesc un pic, mai alerg un pic dupa un beneficiar banos, mai caut o vreme o largire a afacerii... Dar miezul bogatiei sale este insingurarea totala. Sotia, copiii, prietenii sau chiar dusmanii se pierd printre cifrele de afaceri si sutele de mii de kilometri parcursi. Atit de straina li s-a facut mintea, incit cred ca daca umplu camera copiilor cu cadouri multe si scumpe, copiii nu vor mai acuza lipsa lor de acasa. Poate din dramatismul reactiei lor ar intelege ca Domnul nu-Si doreste cadouri, fie ele chiar fabuloase, cit prezenta lor, participarea lor la darurile prin care El, Dumnezeul cel viu, bucura omenirea.

Bogat, daca-L are pe Hristos

Hristos este Cel sculat din morti pe Care, chiar vazindu-L strabatind biruitor istoria, omul modern Il ascunde prin pliurile inconsecventei si infidelitatii de raportare. Asa intelegem cu precadere pilda Mintuitorului. Acel bogat va trece prapastia de neiubire ce desparte raiul de iad, care va intelege ca prin Invierea Sa Hristos anuleaza prapastiile, pentru ca El a venit sa faca sa dispara genunile de ura, consternanta geografie a iadului. Acel bogat este cu adevarat bogat daca-L are pe Hristos, cea mai de pret bogatie. Si oricit de multa avere va stringe, la prima adiere de moarte toata se topeste in focul falselor prapastii pe care omul le-a construit in raport cu Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Sa cerem Domnului ca, inainte de sfirsit, sa ne afle dramul de bucurie prin care sa ne reafirmam bogati intru iertarea pacatelor si viata cea de veci.

Pr. Constantin Necula