Departe, aproape, colinde, colinde...

De-abia inceput, Postul Craciunului se deschide aducind cu el provocarile specifice unei astfel de perioade. Nu, nu spre cartea de bucate trebuie sa ne atintim privirea. Nu, nu dinspre cele ale pintecelui vine greutatea postirii. In nemernicia alergarii noastre prin lume, avizi de bani si functii, sclerozati sufleteste de drama unor zile stresante si mincinos-fericite, galbejiti la suflet de invidie, am uitat ca pentru a posti se deschide Scriptura si sufletul, se cauta adevarata Hrana, dumnezeiestile Taine, si se vindeca galbejeala sufleteasca prin transfuzia de Singe si Trup dumnezeiesc, aceea care reda culoare vietii si bucurie acesteia.

Ameteala de sensuri in care se va zbate mare parte din mass-media romaneasca, amestecind postul in toate aberatiile regimurilor extrem orientale, in filosofii ale pintecelui ascunse dupa ifose de olimpism macabru, va influenta mare parte din modul nostru de a gindi sau regindi postirea. Pentru ca ni-s mai usor de tinut cuvintele oamenilor decit rinduiala Parintilor, cautam lesne sanatate in regimuri alimentare, amestecind invatatura crestina cind cu reiki, cind cu naturisme ieftine, cind cu snobisme misticoide, absurde si vulgare prin infatuarea lor, de genul radiesteziei sau astrologiei.

Pentru crestin, postul nu-i alta decit bucurie. O parte din cale, nicidecum finalul, un mijloc, nicidecum o finalitate dintr-aceea care te cheama la gestul orgolios de a te bate cu pumnii in pieptul nesmeririi tale. Ati remarcat si voi, sint convins, ca acolo unde se practica o asceza neechilibrata sau fals construita pe Hristos, cresc orgoliile, se construiesc scoli de postitori dupa retete, se-amesteca incruntarile snoabe cu ridicarea de sprinceana moralista, se cauta a se slefui individul in detrimentul persoanei. Astfel de excese au gasit boli peste tot, asa cum excesul de teologhisire pe seama exorcismelor afla draci in toate ungherele lumii.

Atentia postirii nu inspre excesiva retetare a alimentatiei se indreapta. A posti este, daca vreti, forma primara a verbului „a te Impartasi", in sensul in care postim sa ne impartasim, nu doar sa slabim sau sa ne insanatosim. Nimeni nu poate nega rostul vindecator, taumaturgic, al postirii, dar trebuie inteles: postul crestin nu ne vindeca de boala; postul crestin ne vindeca de moarte! Caci finalitatea lui nu-i uciderea trupului, ci transfigurarea acestuia, umplerea lui de lumina Invierii, aceea care face prezent Betleemul in fiecare clipa a vietii.

Cum ne-a ajuns postul, asa ne-au ajuns si colindele. Fade, repetate masinal, amestecate cu americanisme ieftine, nerostite pina la capat. Nu ma credeti? Cercetati si vedeti ce colind mai stiti pina la capat? Ce poezie de Craciun va mai aduce aminte de curatia copilariei? La modul de desen-animat in care-l tratam pe Mos Nicolae sau la modul pietar in care-l plimbam printre valorile copiilor nostri pe Mos Craciun am ajuns de risul celui mai de ris dintre cei care rid de noi. Falnica praznuire a Craciunului romanesc a palit printre stanioluri si artificii, in armonii de colinde manelizate, retardate produse ale unei culturi retardante, amestecind Taina Nasterii Domnului cu toate sloganurile publicitare ale unei economii saracite de initiativa, plina de copy paste dinspre anorexica  propunere culturala americana spre bulimica  si ipohondra cultura europeana.

Nu. Macar postul acesta refuzati sa va tineti sufletul departe de Dumnezeu! El ne locuieste betleemica alcatuire de asceza si cunoastere ce ne este marturia crestina. Fara retete, cu moartea pe moarte calcind. Sensul Nasterii Sale deplin in Inviere aratindu-se. Colinde, colinde...

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula