Curatenie pe centru
Autor: (M. C.)
Data publicarii: 15/01/2007
Lipsa cosurilor de gunoi din oras a ajuns si la urechile municipalitatii, care a inceput sa ia masuri. Desigur, prioritatea este centrul istoric. Pe Corso si in Piata Mare au aparut primele 40 de cosuri, iar alte 60 urmeaza sa fie montate tot in centrul istoric, in locatii pe care specialistii Primariei urmeaza sa le stabileasca. Toate cele 100 de containere vor fi achizitionate de la Schuster & Co Ecologic, iar valoarea contractului incheiat cu aceasta firma se ridica la 134.800 de lei, fara TVA.
Potrivit datelor pe care le-a oferit municipalitatea, cosurile de gunoi, confectionate din aluminiu si otel, sint fabricate de o companie italiana. Au inaltimea de 95 de centimetri, diametrul de 48 de centimetri si capacitatea de 75 de litri. Deocamdata, pubelele au trecut primul test. „Aceste cosuri s-au dovedit a fi foarte bune, nici unul nu s-a «stricat», cu toate ca a fost un numar enorm de oameni in piata si pe Balcescu, la deschiderea Capitalei Culturale", a motivat Johannis, care a mai promis ca in urmatoarele citeva luni intentioneaza sa dispuna montarea unor banci in centrul istoric, in Piata Mare si pe strada Nicolae Balcescu.