Criza de medici
Autor: Liliana NENCIU
Data publicarii: 01/06/2007
Desi in sistemul sanitar este criza de medici, Ministerul Sanatatii vrea ca rezidentiatul pe post sa se organizeze doar in spitalele din zonele defavorizate. Sase absolventi de medicina din Sibiu sint someri.
Isi tocesc coatele pe bancile scolii si apoi nu au unde profesa. Daca pe vremea comunismului, fiecare medic care termina facultatea avea un loc de munca asigurat si un salariu bunicel, acum trebuie sa dea examene grele pentru incadrare. Mai mult, printr-un proiect de ordonanta, Ministerul Sanatatii vrea ca rezidentiatul pe post sa se poata organiza numai pentru unitati sanitare publice din zone defavorizate din punct de vedere al asigurarii asistentei medicale, stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice.
Reguli stricte
Inainte de 1989, numarul de medici care terminau o facultate de medicina era foarte mic. Tinerii erau repartizati direct in spitale pentru un loc de munca Directorul ASP, dr. Ioan Manitiu, crede ca acum intra pe post doar cei mai buni. Noua lege prevede ca rezidentiatul pe post se poate organiza numai pentru unitati sanitare publice din zone defavorizate din punct de vedere al asigurarii asistentei medicale. Astfel, pentru resedinta de judet, precum si pentru fiecare localitate in parte, ordinul va nominaliza numai specialitatile si unitatile sanitare care functioneaza cu mai putin de jumatate din numarul de personal normat, stabilit pentru medici, medici dentisti sau farmacisti.
Fara locuinte
Sute de medici rezidenti care profeseaza la unitatile sanitare din Sibiu nu beneficiaza de locuinte temporare de serviciu. Conducerea Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu spune ca singura solutie este amenajarea de locuinte pentru medici intr-un campus de pe Calea Poplacii, unde se va construi noul spital de urgenta. Pina atunci, rezidentii isi vor plati din buzunar chiriile, care depasesc uneori salariul pe o luna. La inceputul lunii martie, in unitatile sanitare din subordinea Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu erau incadrati un numar de 279 de medici rezidenti. Din pacate, spitalele sibiene nu prea au nevoie de medici generalisti.