Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Consens pentru referendum

Autor: Mihai BADEA
Data publicarii: 08/03/2007

Presedintele Traian Basescu a anuntat ieri, la finalul consultarilor cu partidele parlamentare, ca va face o analiza la sfirsitul lunii martie - inceputul lunii aprilie pentru a constata daca evolutiile din Comisia pentru Codul electoral permit adoptarea unei legi privind introducerea votului uninominal inainte de sfirsitul actualei sesiuni parlamentare, in functie de care va lua o decizie privind referendumul.

Continua oricum

Seful statului a spus ca a constatat, in cadrul consultarilor de ieri si alaltaieri, ca toate partidele isi asuma responsabilitatea unei legi electorale care sa introduca votul uninominal. „Daca voi constata ca lucrurile nu se desfasoara intr-un grafic care sa dea certitudinea ca legea va fi gata inainte de sfirsitul sesiunii parlamentare, voi declansa referendumul pentru introducerea votului uninominal. Am speranta ca acest lucru poate fi evitat pentru ca trebuie sa creditez partidele", a afirmat presedintele. El a precizat totodata ca este clar ca niciun partid nu vizeaza diminuarea sanselor de participare la viata parlamentara a minoritatilor. Potrivit sefului statului, termenele de realizare a legii privind votul uninominal avansate de partide au avut variatii destul de mari, dar a inteles de la toate formatiunile parlamentare ca doresc elaborarea acestei legi in actuala sesiune parlamentara.

Propunere interesanta

Presedintele a mai precizat ca daca va declansa referendumul o va face pentru a cistiga timp si pentru a convinge Parlamentul sa tina cont de vointa populara si sa introduca votul uninominal. Legislativul va trebui sa tina cont de referendum, care este conform Constitutiei, o forma de exprimare a suveranitatii poporului, a mai spus Traian Basescu, reiterindu-si dorinta ca acesta sa nu afecteze data alegerilor la PE. Basescu a mai spus ca dintre toate variantele care i-au fost prezentate, i s-a parut interesanta una, a unui partid, pe care nu a dorit sa-l nominalizeze, care prevede la Senat alegerea exclusiva prin vot uninominal in doua tururi, la Camera Deputatilor, numarul de deputati egali cu ai senatorilor sa fie alesi in acelasi mod, iar restul de mandate sa fie consecinta redistribuirii voturilor intre partide. Romania isi va pastra actualul sistem de reprezentare a minoritatilor in Parlament, a mai sustinut presedintele.

Nu e usor

Seful statului a explicat apoi de ce este important ca aceasta lege sa fie adoptata pina la sfirsitul actualei sesiuni, aratind ca redimensionarea circumscriptiilor electorale va fi un proces dificil. Vor exista mai multe circumscriptii in judete pentru fiecare din cele doua camere parlamentare, iar ele vor trebui sa fie create in asa fel incit sa fie egale ca pondere, a afirmat acesta. „Daca nu vom avea la timp legea, exista riscul ca obiectivul alegeri in 2008 cu vot uninominal sa fie ratat", a conchis seful statului.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition