Ultimul up-date 18:43 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Deznadejde l Pensionarii din Hipodrom vor indura frigul pina isi vor procura centrale de apartament

Condamnati la frig

Autor: Ana-Maria CIRSTEA
Data publicarii: 12/10/2007

Aproximativ 200 de pensionari din cartierul Hipodrom sint nevoiti sa-si cumpere centrale termice de apartament. Ultima centrala termica de cartier din oras a fost inchisa. Desi s-au plins ca n-au bani pentru sistemul propriu de incalzire, batrinii au fost ignorati de autoritati.

Dupa inchiderea centralei din cartierul Hipodrom, 188 de familii au ramas fara apa calda si caldura, in prag de iarna

Desi au trecut mai bine de sapte ani de cind a inceput nebunia debransarilor, centrala termica nr. 3 din cartierul Hiopodrom din Sibiu a „supravietuit" pina in urma cu doua saptamini. Atunci, municipalitatea a decis sa inchida si aceasta ultima centrala termica de cartier din cauza pierderilor. Abonatii s-au tot imputinat, iar centrala nu mai era profitabila. Daca in 2000, in Sibiu erau 34.492 de abonati  la S.C. Energie Termica S.A., in prezent furnizorul de energie termica din Sibiu mai are doar 394 de abonati, la blocurile ANL din cartierele Strand si Resita.

Batrini nemultumiti

Vestea ca centrala va fi inchisa incepind cu data de 1 octombrie nu a fost primita prea bine de pensionarii care locuiesc in zona si carora abia le ajunge pensia pentru traiul de zi cu zi. Nimeni nu a tinut cont de acest oameni. Tot ce li s-a spus a fost ca s-a facut o ancheta, in urma careia a reiesit ca doar 188 de apartamente, dintr-un total de 1.600, mai beneficiau de apa calda si caldura de la acea centrala. Numarul abonatilor a fost considerat prea mic de catre autoritatile locale, care au hotarit sa puna lacatul pe aceasta centrala, de fapt o extindere a centralei 3, unde acum se fac galerii de arta acolo. „Ne pare rau pentru modul in care am fost tratati de primarul nostru, a vorbit ceea ce nu trebuia. Noi o sa inghetam de frig, pentru ca nu avem bani pentru a ne cumpara o centrala de apartament. Oamenii ar trebui sa se uneasca si sa se faca ceva in acest sens", a spus un pensionar foarte suparat.

Haz de necaz

Desi sint constienti ca nu au destui bani ca sa-si cumpere centrale proprii, batrinii s-au resemnat. Nu sint nici primii, nici ultimii sibieni nevoiti sa faca acest pas. „Toata lumea s-a obisnuit cu inchiderea centralelor, aceasta nefiind prima. Pina la urma, toata lumea s-a descurcat, n-am auzit niciun caz de sinucidere. Asta este. Inseamna ca ne incearca nervii, ne incearca buzunarele. Este totusi foarte trist ceea ce se intimpla", marturiseste o sibianca, pensionara si ea. Cum la batrinete, copiii ramin singurul sprijin, batrinii din Hipodrom spun ca vor trebui sa apeleze si de aceasta data la ei, desi stiu ca si lor le este destul de greu. „Este foarte greu. Vom indura frigul daca nu avem ajutor de la copii", se pling batrinii incercati inca o data de greutatile vietii.

„Flit" de la Gradinar

Desi pensionarii sustin ca nu au bani pentru a-si cumpara centrale de apartament si ca au fost  condamnati sa traiasca in frig, conducerea S.C. Energie Termica S.A. Sibiu arunca vina tot asupra lor. „Asta a vrut populatia. Aceasta a fost decizia oamenilor. Nu i-a condamnat nimeni sa traiasca in frig. A fost alegerea lor. In ceea ce ne priveste pe noi, a fost o hotarare luata in urma cererilor din partea locatarilor de a se debransa de la centrala termica, iar numarul celor ramasi erau prea putini pentru a mai functiona centrala de cartier", a precizat Ilie Gradinar, directorul S.C. Energie Termica S.A. Sibiu.

Sprijin de la CARP

Mai exista, totusi, un ajutor pentru pensionarii care se afla in cartierul Hipodrom. Acesta vine din partea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). 400 de lei pe luna pot fi acordati sibienilor care s-au inscris in CARP. „Este foarte greu sa le oferim bani. Daca oferim ajutoare, oferim pentru membrii cu pensii mici. Daca sint persoane care au pensii mai mari de 350 lei, nu putem sa-i ajutam decit cu un imprumut de maxim 60 de milioane de lei vechi", a explicat Marius Roman, directorul CARP.

pensionara
„Ne incearca nervii, ne incearca buzunarele. Este totusi foarte trist ceea ce se intimpla. Vom indura frigul daca nu avem ajutor de la copii"

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition