Comuna salvata de turism
Autor: Laura CATUNEANU
Data publicarii: 11/07/2007
Sutele de turisti care se retrag in fiecare an la pensiunile din Gura Riului lasa bani frumosi comunei sibiene. Din ceea ce revine bugetului local, dar mai ales din fondurile de la Guvern, precum si din cele europene, Gura Riului se dezvolta mai repede decit alte comune din judet. Aceasta este concluzia la care a ajuns si primarul Ioan Dutu, care are multe de povestit in ceea ce priveste investitiile facute, in ultimul timp, in comuna sibiana. „Cei mai multi bani sint investiti in infrastructura, pentru ca vrem sa dam o fata europeana comunei. Sintem vizitati si de turisti romani, dar si de straini si trebuie sa ne ridicam la cerintele lor. De aceea, am investit si in amenajarea unui centru de informare turistica, dar si in citeva toalete publice, care nu au costat mai mult de citeva sute de mii de euro", a spus edilul.
Gradinita noua
Pentru ca vechea gradinita necesita reparatii mult prea costisitoare si pentru ca spatiul era oricum prea mic pentru numarul mare de copii, Primaria din Gura Riului a decis sa construiasca o alta cladire care sa-i adaposteasca pe cei mici. Noua gradinita va costa un milion de euro, din care o contributie importanta va veni din partea Executivului. Totusi, potrivit primarului Ioan Dutu, termenul de finalizare nu a fost inca stabilit. In afara de noua constructie, Gura Riului se va putea mindri, de anul viitor, cu o retea de apa potabila nou-nouta, pentru care guvernul a scos din buzunar un milion de euro, in timp ce bugetul local a alocat pentru aceasta lucrare in jur de 200.000 de euro.