Rocada l CSU Atlassib a decis sa renunte, o vreme, la Andrus sau la Hetcher
Clavon revine in echipa
Autor: Cristi FLOREA
Data publicarii: 26/10/2007
Capitanul sibienilor, Darnel Clavon, a primit drept de joc. Americanul isi va face aparitia pe teren in partida de simbata, de la Otopeni. In locul lui, in tribune, va lua loc, cel mai probabil, Andrus.
 |
| Sibienii si pun mari sperante in capitan, la partida de simbata |
CSU Atlassib a avut parte de un start de sezon agitat. Unul cu doua victorii consecutive, dupa care a urmat reculul: infringere la Tirgoviste, infringere la Cluj, victorie mica, acasa, cu Brasov, si meci pierdut in deplasare, cu Dinamo. Evolutiile mai sterse s-au datorat, intr-o buna masura, absentei capitanului din sezonul trecut, Darnell Cavon. Americanul a cazut prada unui viciu din regulament, dar mai ales invidiei adversarelor din campionat. Cu sase stranieri la echipa, CSU Atlassib trebuia sa decida pe cine lasa afara. Iar conducerea clubului s-a hotarit. Ieri a anuntat ca Darnell Clavon revine la echipa. O va face in meciul de simbata, de la Otopeni.
Vulc confirma
Vestea ca fostul capitan al echipei din sezonul trecut va reveni pe teren in meciul de simbata a fost confirmata chiar de Mircea Vulc, directorul tehnic al gruparii sibiene. „Este adevarat ca va reveni Clavon. Mie imi pare rau doar ca o va face abia acum. Daca-l aveam pe teren nu pierdeam cel putin meciul de la Tirgoviste. Daca nu-l aduceam pe Hatcher, nu ajungeam in aceasta situatie. Acum ne costa cam scump aceasta modificare si nu ne mai da posibilitatea sa mai facem o alta schimbare pina la iarna. Urmeaza sa ne decidem, pina la ora meciului, cu ce jucator va face schimb. Eu am considerat ca vom avea voie cu sase straini in lot si cite cinci pe foaie la fiecare meci. Sustin in continuare ca avem dreptate, dar nu are rost sa mai vorbim despre trecut. Speram ca aceasta revenire va fi in beneficiul echipei", spune Mircea Vulc.
Doi pe lista
In ceea ce priveste numele jucatorului ce urmeaza sa treaca in tribune la meciurile oficiale, toate semnalele duc inspre doi jucatori: Andrus si Hatcher. Din cite se pare, cele mai mari sanse le are jucatorul de dincolo de Prut. Chiar daca este foarte apreciat de conducere, el are sanse reale de a primi pasaportul romanesc, ceea ce ar insemna ca va putea reveni pe teren intr-un termen scurt. Varianta Hatcher ramine totusi in picioare. Adus in ultimele clipe ale perioadei de transferari, conducatorul de joc n-a rupt gura tirgului si nu l-a impresionat nici pe Schomers, dar nici pe Vulc. In cazul in care va fi scos din lot, cel mai probabil, jucatorului ii va fi reziliat contractul cu echipa.
Schomers, bucuros
Revenirea lui Clavon este vazuta ca o solutie foarte buna de antrenorul Peter Schomers. Neamtul si-a manifestat speranta de a-l avea intr-un termen cit mai scurt pe jucator in meciurile oficiale inca de luni, cind a acordat un amplu interviu ziarului Monitorul. „Avem nevoie de Clavon. Chiar daca nu arunca foarte bine de la distanta, stie sa organizeze jocul mult mai bine. Are un dribling mai bun si isi poate scoate foarte usor adversarul direct din schema. Mai mult, stie sa dea drumul mai bine la pas si in momentele critice isi poate lua responsabilitatea unei faze pe cont propriu. Mai mult, in aparare se descurca mult mai bine decit altii. Sint convins ca daca il avem in echipa nu vom avea nicio problema sa invingem la Otopeni. Avem nevoie de victorie pentru a ne reveni", spune Schomers.
Buget suplimentat
Vestea revenirii lui Clavon nu este singura buna pe ziua de ieri pentru formatia sibiana. Sprijinul acordat gruparii de pe Cibin de catre municipalitate a crescut, in urma deciziei luate de Consiliul Local. In urma propunerii facute chiar de primarul Klaus Johannis, formatiei sibiene i-a fost atribuit inca un supliment de 100.000 de lei noi. „Tinind cont de prestigiul pe care echipa de baschet CSU Sibiu il aduce intregii comunitati prin participarea in Campionatul National de Baschet si recunoscind meritele acestui club in promovarea sportului sibian, propunem alocarea sumei...", se spune in textul proiectului de hotarire nr. 20 de pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu.
Exclusivitate
Fanii echipei sibiene au putut afla de revenirea lui Clavon in echipa inca de ieri dimineata. Editia on-line a ziarului nostru, www.monitorulsb.ro, i-a tinut la curent pe iubitorii baschetului sibian cu decizia anuntata initial de Peter Schomers, confirmata ulterior si de directorul tehnic Mircea Vulc.