Ultimul up-date 18:43 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Cindrea ataca administratia

Autor: Laura CATUNEANU
Data publicarii: 22/06/2007

Social-democratii nu vad cu ochi buni administratia sibiana. Liderul PSD Ioan Cindrea spune ca Sibiul nu este pe miini bune si ca directorii institutiilor descentralizate nu reusesc sa faca fata problemelor administrative. „Sint probleme grave in administratia sibiana. Exista multe nemultumiri la adresa sefilor de deconcentrate, si la nivel national, dar si din partea cetatenilor. Ei au fost luati de pe strada, pentru ca nu au nimic in comun cu domeniul lor. Nu vreau sa fac nominalizari, pentru ca nu e treaba mea. Ei trebuie evaluati de ministri", a spus, ieri, Ioan Cindrea, referitor la actiunea demarata, saptamina trecuta, de liderul PNL, Eugen Mitea. Deputatul sibian a adaugat ca sefii descentralizatelor sint preocupati de soarta lor, nu a sibienilor. „Uitati-va cite cozi sint la ghisee. Nu fac nimic. In schimb, stiu sa isi vopseasca peretii in portocaliu", a spus Cindrea.

Euforia culturala

Problemele administrative se ascund in spatele imaginii de Capitala Culturala Europeana. Asa sustine liderul local al PSD. „Pe nimeni nu intereseaza faptul ca lucrarile la centura s-au oprit, nu intereseaza nici traficul din oras, nici situatia pensiilor. E o veselie pentru ca sintem Capitala Culturala Europeana, dar in spatele acestei veselii se ascund multe", este de parere Cindrea. Deputatul sibian a vorbit si despre preocuparea sa pentru marirea pensiilor. „Prin legea pe care am propus-o, vreau sa redau demnitatea pensionarilor, ca sa nu mai fie umiliti cind merg sa-si ceara drepturile pe la Primarie", a mai adaugat Cindrea.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition