Aminati l Sute de sibieni asteapta inca titlurile de proprietate la care au dreptul
Cereri fara raspuns
Autor: Laura CATUNEANU
Data publicarii: 30/08/2007
Procesul retrocedarilor s-a blocat. De aproape doi ani, autoritatile par incapabile sa rezolve ultimele 4 procente din totalul cererilor indreptatite. Terenurile „au disparut", ori sint in administrarea Agentiei Domeniilor Statului, de la care Consiliul Judetean asteapta inca o situatie exacta.
 |
| Sute de sibieni nu si-au primit nici terenurile revendicate, dar nici despagubirile la care au dreptul prin lege |
Nu se mai intimpla nimic. Potrivit situatiei existente la comisia judeteana pentru stabilirea dreptului la proprietate privata asupra terenurilor, comisie care functioneaza in interiorul Prefecturii, la primariile din intreg judetul au fost depuse 13.669 de cereri de revendicare a terenurilor. Solicitarile au fost depuse pina in luna noiembrie 2005, ultimul termen de depunere stabilit prin legea 247/2005. Dintre acestea, comisiile locale au respins 6.560 de solicitari. Si totusi, au mai ramas de solutionat 683 de cereri, in conditiile in care au fost acordate 96,41% din numarul de titluri de proprietate care ar fi trebuit distribuite. „Restantierii" asteapta de aproape doi ani de zile sa intre in posesia terenurilor sau sa primeasca despagubiri financiare.
Neagu solicita sprijin
Terenurile cu pricina nu mai sint de gasit in judet. Cel putin asa sustine senatorul democrat Nicolae Neagu, care a solicitat Prefecturii si Consiliului Judetean sa faca orice, numai sa le dea oamenilor terenurile sau banii. Lucrurile nu sint atit de simple pe cit ar parea, pentru ca majoritatea terenurilor se afla in administrarea Agentiei Domeniilor Statului (ADS), care fie nu mai are terenuri in rezerva, fie tine cu dintii de ele, in caz ca mai apare vreun investitor la orizont. „La ADS se sta pentru ca sint anumite perturbari ale unor agenti economici mai mari. Acolo este un sef care ar solutiona problema, daca ar fi lasat sa-si faca treaba", este de parere Nicolae Neagu. Seful ADS Sibiu, Marcel Dragomir Luca, nu a putut fi contactat pentru a lamuri situatia.
Consiliul Judetean asteapta raspunsuri
Consiliul Judetean nu ii trimite la plimbare pe solicitanti, dar nici nu ofera o solutie. Vicepresedintele Iosif Moldovan sustine ca institutia sa a depus o solicitare la ADS Centru, prin care cere lamuriri cu privire la situatia terenurilor. Se mai discuta. „Problema pleaca de la faptul ca primariile din judet nu au atitea terenuri cite solicitari primesc. Dar am facut si noi demersuri la ADS, pentru a avea o situatie exacta a acestei situatii. E o problema mai veche, care va fi discuta intr-o sedinta viitoare a Consiliului Judetean. Moldovan a adaugat ca „ar fi mai bine ca unele terenuri sa nu fie administrate de ADS Bucuresti, ci sa intre in administratia judeteana".
Doar la nivel teoretic
In urma solicitarii senatorului Neagu, in raspunsul oficial al Prefecturii se arata ca, la nivelul comisiei judetene se iau in considerarea doar aspectele legale ale cererilor de retrocedare. „Conform prerogativelor legale, la acest nivel se analizeaza legalitatea hotaririlor luate de comisiile locale in aplicarea acestor legi", aceasta e pozitia oficiala a Prefecturii. Dincolo de aspectele legale, comisia judeteana crede ca una din problemele intirzierilor este lipsa personalului specializat. „Comisia judeteana a solicitat Guvernului fonduri pentru sprijinirea comisiilor locale in angajarea specialistilor topografi care, conform legii, efectueaza masuratori de specialitate, in vederea eliberarii titlurilor de proprietate", afirma Dorin Teodorescu, purtatorul de cuvint al Prefecturii.