Ceremonie aminata
Autor: Stefan PREDA
Data publicarii: 14/11/2007
Ceremonia oficiala de la Palatul Cotroceni, in care presedintele Traian Basescu ar fi trebuit sa inmineze distinctii unor personalitati care au marcat ultimele cinci decenii ale fotbalului romanesc, a fost aminata pentru 2008, din cauza timpului lung necesar intocmirii documentatiei aferente. „Din cauza faptului ca numarul persoanelor care urmau sa fie decorate este de peste 120, iar timpul necesar intocmirii documentatiei aferente e mult prea scurt, Federatia Romana de Fotbal si Administratia Prezidentiala au cazut de acord ca acest moment deosebit pentru cinci generatii de jucatori, antrenori si oficiali (reprezentativi pentru anii '60, '70, '80, '90 si 2000) sa aiba loc in primavara anului 2008", informeaza site-ul oficial al FRF.
Fotbalisti apreciati
Initial, ceremonia ar fi trebuit sa aiba loc duminica, 18 noiembrie, a doua zi dupa intoarcerea echipei nationale de la Sofia, acolo unde va disputa meciul cu Bulgaria, din preliminariile EURO 2008. Orice iubitor de fotbal din Romnia care este pus sa-i nominalizeze pe cei mai mari patru fotbalisti autohtoni ai ultimilor 50 de ani raspunde rapid: Dobrin, Balaci, Hagi si Gica Popescu, doar ordinea fiind data de preferintele fiecaruia.