Ultimul up-date 18:43 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Ce facem cu laptele?

Autor: Liviu BREZAE
Data publicarii: 02/04/2007

Cota de lapte pentru crescatorii de animale si procesatorii de lapte a devenit o obligatie. Crescatorii de vaci si procesatorii au fost rugati sa se inscrie si sa ceara cota de lapte fara de care nu vor putea sa vinda/primeasca laptele.

Unii au cerut cota, altii nu. Apoi, unii au cerut mult mai mult decit puteau procesa, pentru ca au avut de gind sa realizeze investitii, dar pina acum nu le-au terminat sau nici nu le-au inceput. Ei au lasat pe dinafara sute de crescatori de animale, care nu au acum unde sa vinda laptele. Sau nu pe cale legala. 

Deciziile

De ieri, cota de lapte a devenit o problema foarte serioasa. In aceasta saptamina vor fi inminate peste 5.200 de decizii pentru cei care livreaza lapte la procesatori, iar de saptamina viitoare vor fi predate aproape 8.400 de decizii la crescatorii de vaci, care vor avea dreptul sa vinda lapte la piata. Cei care nu au cota de lapte nu vor putea vinde lapte, iar cei care vor depasi cota anuala vor fi penalizati. Procesatorii care nu au terminat investitiile nu vor primi cota pe care au cerut-o, pina cind nu vor finaliza investitiile. Acestia vor trebui sa recupereze din urma laptele pe care nu l-au procesat. Daca vor avea de la cine, pentru ca taranii care s-au trezit acum fara procesator vor trebui sa se orienteze rapid catre altul.

Concurenta

Un italian, care stia cum merg treburile cu cota de lapte in UE, a luat in serios problema si are deja o oferta pentru crescatorii de vaci cu cota. Are o fabrica la Talmaciu, cu o capacitate de procesare de 1 milion litri pe an. In schimb, „Sibiana" nu poate procesa, in prezent, niciun litru de lapte. In zona de nord face prospectari de piata o firma de procesare din Sfintu Gheorghe. Celelate firme - Prolact din Brasov, Hochland din Sighisoara, Albalact din Alba Iulia, Sanlact din Tirgu Secuiesc si-au innoit contractele. Nicio firma sibiana intre acestea.

Procent de cota

Pentru fermierii sau procesatorii care nu au reusit definitivarea investitiilor sau popularea  exploatatilor, se va acorda doar procente de cota. „Ar fi inutil sa le dam cota intreaga, daca ei nu o pot face. Ar insemna sa ii supunem la penalitati inutile. Din pacate, primavara a venit, in curind vacile vor fi pe pasune si laptele va fi tot mai mult. Nu putem sa-i ajutam pe fermierii care au ramas, deocamdata, fara procesator, care s-au trezit acum ca nu au cui vinde laptele. Totodata, daca la 1 aprilie, odata cu inceperea anului de administrare a cotelor de lapte, procesatorii nu au aprobari, nu mai pot cumpara lapte de pe piata", arata dr. Virgil  Matei, directorul DACL Sibiu.

Complicarea situatiei

Situatia incepe sa se complice pentru cei care nu au respectat termenele. „Cumpararea laptelui crud este determinat de cota de livrari catre procesare incepind cu 1 aprilie. Producatorii care si-au schimbat procesatorii trebuie sa isi notifice schimbarea in termen de 15 zile dupa inceperea anului de administrare a cotelor pentru ca noul procesator nu va lua laptele pentru procesare daca nu au decizia de cota. Schimbarea procesatorului a aparut in urma procesului de inchidere a fabricilor care nu indeplinesc normele sanitare veterinare. De asemenea, si cei care vindeau direct si au trecut la o fabrica de procesare trebuie sa faca procedura de conversie pina la 15 aprilie", a explicat Matei.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition