Cazut in gol
Autor: Margareta LUPU
Data publicarii: 29/08/2007
Un barbat de 63 de ani si-a pierdut viata dupa ce a cazut de la etajul patru al unui bloc aflat in constructie. Accidentul de munca s-a petrecut ieri, la prinz, pe santierul de linga CT 9, de pe strada Ostirii. O ancheta a Inspectoratului Teritorial de Munca Sibiu (ITM) a inceput imediat, iar rezultatul nu era greu de intrezarit. Ca de obicei, mortul e de vina. „Se pare ca muncitorul s-a deplasat in exteriorul incaperii, pe un balcon aflat in lucru. El era timplar si isi terminase munca la cofrag, in interior. Colegii lui de echipa adunau deja sculele. Nu se stie ca cauta afara. Cert este ca s-a aplecat in exterior si a cazut in gol, pina pe acoperisul centralei. Deoarece lucra in interior, nu avea nevoie de echipament de protectie", a explicat Eugen Frulea, inspector sef adjunct in cadrul ITM Sibiu, adaugind ca barbatul era angajat cu acte in regula la firma pentru care lucra.
Anchete paralele
La locul nenorocirii au sosit imediat procurorii, inspectorii ITM, dar si lucratorii din cadrul Serviciului de Medicina Legala Sibiu (SML). Cadavrul barbatului a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei si descoperirea unor indicii referitoare la cauzele care ar fi putut duce la producerea accidentului. Cazul a fost preluat de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Sibiu, care au misiunea de stabili imprejurarile in care a avut loc accidentul de munca. Paralel se desfasoara si ancheta Inspectiei Muncii.