Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Calea Turnisorului, inchisa partial

Autor: Ioana Dumitrescu

Calea Turnisorului intra in refacere din 19 septembrie, iar traficul va fi inchis pe trosonul dintre strada Frigoriferului si calea ferata.

„Am rugat constructorul sa intervina pe aceasta strada in vederea refacerii carosabilului. Pana in prezent au fost refacute pe aceasta portiune a strazii retelele de apa si canalizare si reteaua electrica. Am asteptat o perioada lunga sa intervina si gazul, dar avand in vedere ca aceste lucrari intarzie, am decis sa se refaca totusi carosabilul pentru a nu prelungi atat de mult discomfortul in trafic, aceasta fiind o strada destul de tranzitata." a declarat primarul Klaus Iohannis. Pe o perioada de doua luni Comtram va efectua sapatura generala pe tronsonul dintre Frigoriferului si calea ferata, iar pe tronsonul dintre strada Frigoriferului si strada Alba Iulia se vor efectua lucrari la reteaua de apa si canalizare.

Lucrari aproape de final

Sensul giratoriu de la intersectia Alba Iulia cu strada Europa Unita este deja conturat si s-a turnat partea dinspre Aeroport. Vineri noaptea se va turna si cealalta parte si astfel se va finaliza intreaga lucrare. Sensul giratoriu de pe strada Rahovei se contureaza in prezent. Pana la sfarsitul saptamanii viitoare acesta se va finaliza, inclusiv legaturile cu drumul catre noul magazin din zona. Lucrarile pe strazile Rennes si Zaharia Boiu aproape de finalizare. Pe strada Rennes, portiunea intre strada Zaharia Boiu si Scoala de Inot este finalizata si se circula deja. In prezent DPC lucreaza la trotuare si borduri pe strada Rennes, pe tronsonul dintre strada Zaharia Boiu si Bulevardul Victoriei. Strada Rennes va fi finalizata complet saptamana viitoare. Strada Zaharia Boiu este finalizata pe tronsonul dintre strazile Justitiei si Rennes. Pe strada Gheorghe Lazar lucrarile sunt finalizate. Astazi se mai lucreaza la trotuare, iar de maine circulatia va fi reluata pe aceasta strada. Lucrarile de refacere a stratului asfaltic de pe Bulevardul Corneliu Coposu sunt finalizate. In zilele urmatoare DPC va ridica la cota gurile de scurgere si capacele caminelor de vizitare si vor reface marcajul pentru pistele de biciclete. Pe drumul secundar 7 se toarna al doilea strat de asfalt. Pana la sfarsitul acestei luni si aceasta lucrare importanta va fi finalizata.

Lucrari noi

Incep lucrarile de refacere pe strada W.A. Mozart. Incepand din 22 septembrie vor incepe lucrarile care presupun reabilitarea retelelor de apa si canalizare pluviala. Pe perioada executarii lucrarilor la retele traficul pe strada nu va fi inchis, ci doar cand se va incepe sapatura generala. Aceasta strada intra in alcatuirea unui pachet de strazi finantat din cel de-al treilea imprumut BERD. Pe stada J.S. Bach se lucreaza la asternerea pietrei sparte si montarea noilor borduri. Pe strada Tiglari se lucreaza in prezent la carosabil si trotuare in zona pietei, gradinitei si scolii situate catre intersectia cu strada Constructorilor si Orhideelor.

Pe strada Viitorului se lucreaza pe primul tronson situat intre Moara de Scoarta si Smighelschi la asternerea stratului de piatra sparta, urmand ca pana la sfarsitul acestei luni sa se toarne primul strat asfaltic pe aceasta portiune. Pe cel de-al doilea tronson, intre strada Smighelschi si intrarea in Resita I, se lucreaza la borduri si asternerea stratului de balast. Pe cel de-al treilea tronson, pana la Calea Gusteritei se lucreaza la sapatura generala.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition