Brindusele din toamna muzeului
Autor: Corneliu Bucur
Data publicarii: 08/10/2007
Toamna din Dumbrava, pastel de culori calde si senin, imbraca in nuante aurii fiecare colt de spatiu, iar mersul pe aici, intr-o plimbare de dimineata, seara sau zi, devine timp si freamat unic, pentru sufletul cu dor de alta libertate. Casele, gardurile si aleile isi spun, ca-n totdeauna, povestea lor, de data asta in culorile toamnei, iar lacul, la vreme de rasarit, isi ridica ceata spre cer, apoi isi pastreaza cumintenia limpezimii, oglindind pe intinsul lui aproape intreg seninul cerului si reflectind deopotriva taina naturii din jur. Cind pleci aiurea sau intr-un circuit anume prin muzeu, ca niste lacrimi albastre sau ca niste clipe din alt timp, uneori foarte multe, alteori suficiente pentru locul in care au rasarit si au crescut, brindusele de toamna pun clipe de viata luminilor din pastelurile calde ale anotimpului de arama, ce premerge celui de argint. Asa este toamna in Muzeul din minunata Dumbrava a Sibiului, un amestec de lumini calde si pete firave de albastru spre vinat, culoarea brinduselor, un amestec care se poate intipari in luntrea de cord a fiecaruia dintre noi. Poti veni aici si tu, sibianule, la fel calatorule de pe alte meleaguri, poate ai sansa sa lipesti in jurnalul privirilor fotografii de culoare, aer curat si senin, cind treci pe langa case, pe alei, pe poduri sau cind te apleci spre rotoveiele de brinduse, de unde poti sa-ti mantui de mireasma sufletul cu aerul crud si albastru... Te asteptam sa vii...
Corneliu Bucur - Director Muzeul ASTRA