Biserica, locas de sfintire a credinciosilor

Prin inriurirea pe care o exercita asupra sufletului, depasind simplul rol de loc si mediu adecvat rugaciunii si meditatiei, locasul sfintit al bisericii il ridica pe credincios din aceasta lume si-1 calauzeste spre realizarea comuniunii cu Mintuitorul Hristos. Credinciosul a avut intotdeauna certitudinea ca intrarea lui in biserica, lasind afara „toata grija cea lumeasca", este o intrare intr-un spatiu sfint si sfintitor, unde cerul coboara pe pamint, iar cei de pe pamint cinta slava lui Dumnezeu impreuna cu ingerii din cer.

Intre lucrarile sfintitoare ale Bisericii si partile locasului de cult exista o legatura strinsa. Locul din interiorul bisericii, unde se administreaza Sf. Taine, este rinduit in functie de gradul de initiere al primitorilor, care pot fi candidati la botez, credinciosi ai Bisericii sau candidati la preotie. Astfel, o data cu strabaterea spatiului de la intrare spre altar, prin lucrarile sfintitoare ale Bisericii, noi ne apropiem treptat de cele mai marete Taine ale lui Hristos.

Intrarea in incinta bisericii ne ofera deja „altceva", deosebit de tot ce este lumesc. Urcarea scarilor spre usa bisericii exprima urcusul spiritual, adica drumul spre inaltimile duhovnicesti pe care il urmeaza crestinul. Trecerea prin pronaos, prima parte a locasului de inchinare si locul unde se savirsesc primele Taine, Botezul si Mirungerea, prin care devenim crestini, exprima pregatirea credinciosului pentru a ajunge in centrul bisericii, in naos si a se numara intre madularele vii ale Trupului tainic al Domnului, Sfinta Biserica. In naos, membrii Bisericii primesc alte Sf. Taine: Taina Cununiei, a Marturisirii si a Maslului. Totul este astfel indreptat spre sfintul altar, spre jertfelnic.

Altarul este locul in care se concentreaza sfintenia locasului si asupra caruia Dumnezeu are ochii Sai deschisi ziua si noaptea (cf. III Regi 8, 29). De aici, in cadrul Sf. Liturghii, Fiul Iui Dumnezeu va inalta spre Tatal, pe altarul cel mai presus de ceruri, ofranda credinciosilor, darurile lor de jertfa. Astfel, altarul devine muntele cel sfant al Sionului, cu centrul sau cosmic, Sfinta Masa, care Il inchipuie pe Mintuitorul Hristos. De aceea, in momentul punerii miinilor arhiereului la hirotonie, candidatul isi lipeste fruntea sa de Sfinta Masa, ca de Hristos.

Pe Sfinta Masa se afla in permanenta, in chivot (macheta de biserica), Sf. Euharistie, adica Trupul si Singele Mantuitorului Hristos, pastrata pentru impartasirea in orice vreme a celor bolnavi. Prezenta euharistica a lui Hristos pe masa altarului o transforma pe aceasta in mormintul biruit de lumina Invierii.

Din fata sfintului altar, din usile imparatesti, si numai de aici, se impartaseste credinciosilor flaminzi si insetati dupa Domnul Sf. Euharistie, care ii sfinteste si ii face „purtatori de Hristos". In intimitatea sfintului altar, in fata si imprejurul Sf. Mese, se administreaza celor alesi si anume pregatiti Taina Preotiei, a slujirii celor sfinte, prin hirotonia sau sfintirea in cele trei trepte ierarhice: episcop, preot si diacon.

Intre naos si altar se afla iconostasul, acea timpla de lemn sau zid pe care sint asezate, dupa o rinduiala stabilita, diferite icoane. Cele patru icoane mari a Mintuitorului, a Maicii Domnului, a hramului si a unui sfint cu mare popularitate, asezate intre usile sfantului altar, sint numite icoane imparatesti. In registrul al doilea sint asezate icoanele praznicelor mari, imparatesti, in al treilea cele ale Sf. Apostoli, iar in al patrulea (daca exista) cele ale Sf. Prooroci. Deasupra iconostasului se afla icoana rastignirii, crucea cu chipul Mintuitorului, Maica Domnului si Sf. Ioan Evanghelistul de o parte si de alta.

Iconostasul nu este un obstacol care sa-i separe pe credinciosi de masa sfintului altar, de cele sfinte. Din contra, icoanele rinduite pe iconostas unesc pe credinciosi cu Hristos si cu persoanele sfinte zugravite pe ele. Icoana este locul unei prezente harice, a unei puteri divine care face legatura intre noi si sfintul zugravit. Icoana este o „fereastra spre cer".

Legat direct de sfintul altar, prin iconostas, naosul, nava cea mare a bisericii, poate fi considerat un altar in devenire.