Baschetbalistii pompieri
Autor: Cristi FLOREA
Data publicarii: 12/04/2007
Baschetbalistii de la CSU Atlassib sint in vacanta, dupa cel mai negru sezon din istoria participarii in campionatul Diviziei A la baschet masculin. Nu pentru multa vreme, insa, intrucit Spinu va suna, luni, adunarea. La aceasta ora, e greu de spus pe cine se va putea baza, mai ales ca multi jucatori se afla la final de contract. Mai mult, doi spun ca s-au saturat de baschet. Alex Kovacs si Gyuri Grunwald vor sa renunte la cariera de sportivi. S-au decis sa se faca pompieri. Spun ca-i atrage programul mai lejer si salariul bun oferit la noul loc de munca.
Intentie veche
Doi dintre baschetbalistii formatiei CSU Atlassib, Alex Kovacs si Gyuri Grunwald, vor sa renunte la cariera de sportivi si sa devina pompieri. Ambii spun ca s-au pus deja pe invatat, pentru a lua examenul care va avea loc in luna iulie. Kovacs i-a cerut chiar sprijinul lui Mircea Vulc pentru a trece la noua meserie. „Stiu de Kovacs ca ar vrea sa mearga la pompieri, dar de Grunwald aud abia acum. Kovacs are probleme cu spatele si nu mai poate practica sport la nivel de performanta. M-a rugat pe mine sa ma interesez daca ar putea deveni pompier", spune Mircea Vulc, directorul tehnic al formatiei CSU Atlassib.
Si o afacere
Jucatorii spun ca au ajuns la o anumita virsta, la care e greu sa tina pasul cu marea performanta. Kovacs ar vrea sa isi deschida si o afacere mica. Totusi, nu exclude posibilitatea sa primeasca o oferta de la un alt club si sa mai joace pentru inca un sezon. „Daca intru la pompieri, e super. Lucrezi doar 24 de ore si alte 72 le stai. Pot sa imi deschid si un mic bussines. Singura mea teama este ca nu cumva sa nu ma primeasca pentru ca n-am facut armata. Ce-i daca voi fi pompier. E un salariu bun. Ar mai fi o posibilitate sa mai joc, dar inca nu stiu. La Sibiu, sansele sint mici. Nu vreau sa fiu tinut in lot doar pentru ca sint sibian. Imi doresc sa fiu la o echipa care sa-mi aprecieze calitatile de jucator, nu de sufletist", spune Kovacs.
Grunwald vrea si el
Pentru Grunwald, trecerea la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta n-ar fi un regres. Spune ca-l tenteaza foarte tare virsta de pensionare si programul bun pe care l-ar avea. „Nu stiu daca optez doar pentru o pozitie la care sa merg eu sa sting incendiile. As vrea ceva mai bun, dar daca n-o sa fie va fi in regula si asta. E super fain ca as iesi la pensie la 50 de ani. As vrea sa mai si antrenez, dar asta depinde daca mai am timp si daca domnul Vulc va mai vrea sa ramin in cadrul clubulu. Baschetul a fost o perioada frumoasa pentru mine, dar acum e cam gata. Am si eu o virsta la care trebuie sa ma gindesc si la viitorul mai indepartat", spune Grunwald.
Doar Brice
Sezonul negru facut de echipa este reflectat pe deplin si-n numarul jucatorilor sibieni chemati pentru a participa la editia din acest an a All Star Game. Formatia de pe Cibin nu-l are in lot decit pe Brice Kabengele. Nominalizarea lui in echipa care va fi condusa de Mita Corui, la capatul unui sezon destul de sters, alimenteaza si mai mult gurile rele care-l dau ca sigur pe jucator, incepind din sezonul viitor, la Muresul Tg. Mures.
Luni, reunirea
La finele dublei confruntari cu CSU Asesoft, jucatorii echipei CSU Atlassib au primit liber pina in 16 aprilie. Din cite se pare, la reunirea lotului, conducerea va purta o serie de discutii cu jucatorii, pentru a vedea care dintre acestia vor sa mai continue la gruparea de pe Cibin. Mai multi jucatori se afla la final de contract cu gruparea sibiana.