Ultimul up-date 06:43 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Asigurarile Nasului

Autor: Stefan PREDA
Data publicarii: 24/10/2007

Calificat cu Romania la Campionatul European, Victor Piturca a devenit o tinta pentru mai multe formatii de top. Mircea Sandu spune insa ca nationala isi va pastra conducerea tehnica si in campania viitoare.

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, ca selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, va ramine pe banca tehnica a tricolorilor cel putin pina in 2010, anul cind ii va expira contractul, daca acesta nu va fi prelungit. „Piturca nu pleaca de la nationala pina in 2010. A spus si el ca nu va pleca si o spun si eu, ca sa terminati cu speculatiile. Piturca are contract cu echipa nationala pina in 2010, cu posibilitate de prelungire", a declarat Mircea Sandu, care a implinit, luni, virsta de 55 de ani.

Pareri de rau

Presedintele FRF si-a reiterat regretul pentru ca l-a demis pe Piturca in 1999, la finalul campaniei de calificare pentru Euro 2000. „Am regretat, o stie si el. Asa a fost conjunctura atunci si a fost si o presiune foarte mare din partea presei. A fost foarte greu ulterior. Bölöni n-a fost consecvent si a fugit", a spus Mircea Sandu. Intrebat cum a reusit sa il convinga pe Piturca sa revina pe banca tehnica tricolora, presedintele FRF a marturisit: „Atu-ul a fost chiar echipa nationala", spune Sandu.

Oferta generoasa

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, considera ca pentru a-l face pe Victor Piturca sa ramina pe banca tehnica a nationalei Romaniei, FRF trebuie sa-i dea peste un milion de euro salariu pentru prelungirea contractului pina in 2010. „Domnule, daca FRF ii da peste doua milioane de euro lui Piturca, atunci acesta nu pleca. De fapt, va spun sincer ca nu pleca nici daca i se va da un milion doua sute de mii de euro. Mie mi se pare o suma rezonabila. La urma urmei, nu sint din banii pe care i-a cistigat tot el? Mi se pare normal sa i se dea suma asta si atunci veti vedea ca nu va pleca", a declarat Dragomir. 

Contractul lui Victor Piturca va expira in vara lui 2008, dar selectionerul are o clauza conform careia intelegerea se prelungeste automat cu inca doi ani in cazul calificarii la Campionatul European.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition