Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Arestari in cazul asasinatului jurnalistei ruse Anna Politkovskaia

Autor: Camelia JULA
Data publicarii: 28/08/2007

Motivele asasinatului nu au fost inca elucidate, dar se presupune ca au avut legatura cu criticile jurnalistei la adresa regimului lui Vladimir Putin.

Zece suspecti au fost arestati de procurorii rusi in cadrul anchetei legate de asasinarea jurnalistei rusoaice Anna Politkovskaia, ucisa anul trecut in octombrie, la Moscova. Anuntul privind arestarea a fost facut ieri de procurorul general al Rusiei, Iuri Chaika, in timpul unei intrevederi cu presedintele rus Vladimir Putin. Potrivit afirmatiilor oficialului rus, persoanele arestate vor fi cit de curind inculpate oficial in acest caz. Identitatea suspectilor sau detalii despre arestarea lor nu au fost, insa, dezvaluite presei. Este primul anunt despre arestari in cazul acestui asasinat, care a socat lumea anul trecut. Jurnalista Anna Politkovskaia era cunoscuta pentru criticile acide formulate la adresa presedintelui Vladimir Putin. Ea a fost impuscata mortal pe data de 7 octombrie 2006, in liftul cladirii in care locuia, chiar in ziua in care presedintele rus isi sarbatorea aniversarea. Acesta a dat asigurari, dupa asasinat, ca „cei mai buni profesionisti ai Politiei si Justitiei" ruse au fost mobilizati pentru ancheta. Unele publicatii ruse au afirmat, in mai multe rinduri, ca este posibil ca jurnalista sa fi fost ucisa pentru ca a scris despre faptul ca trupele ruse si militiile cecene incalca drepturile omului in Cecenia. Totodata, in primavara anului trecut, Politkovskaia publicase „Rusia in viziunea lui Putin", o carte foarte bine primita de critica din strainatate. Aici, ea il acuza pe presedintele rus de faptul ca ingradeste libertatile civile si nu poate scapa de trecutul sau de agent KGB. „Nu imi place de el din cauza cinismului, rasismului si minciunilor sale, din cauza masacrului unor nevinovati, petrecut in primul sau mandat", scria jurnalista. Asasinarea ei a stirnit o serioasa ingrijorare pe plan international cu privire la libertatea presei din Rusia.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition