„Elitele au o sansa in Romania daca au inspiratia si norocul sa fie in momentul potrivit la locul potrivit", Andreea Duda
Actrita pasionata de istorie
Autor: Liliana NENCIU
Andreea Duda si-a indeplinit marele sau vis. Anul acesta a fost admisa la Facultatea de Teatru si Televiziune din Cluj-Napoca, sectia teatrologie. Insa pasiunea ei ramane, inca din liceu, istoria, si de aceea, tanara din Dumbraveni este prima candidata din sectiunea „Istorie" a concursului „Premiaza-ti elitele!".
 |
| Daca si-ar permite, Andreea Duda ar vrea sa faca o excursie in jurul lumii |
Daca in clasa a VIII-a a invatat istoria doar pentru a trece cu bine peste examenul de capacitate, o eleva din Dumbraveni a ajuns in clasa a XII-a printre cei mai buni elevi din tara la aceasta materie. Andreea Duda este acum studenta la Facultatea de Teatru si Televiziune din Cluj- Napoca. Pasiunea sa pentru istorie este inca vie. Spune ca teatrul l-a descoperit de curand. Critica de teatru, management cultural si istoria teatrului, cam acestea sunt domeniile pe care le va aprofunda in viitor, iar dorinta sa este sa devina un impresar (organizator) de evenimente culturale. Cu toate acestea nu a uitat nici de marea sa pasiune: istoria. „Motivul pentru care imi doresc acest lucru este unul foarte simplu: exista in cultura o placere foarte mare care te ajuta sa te implinesti ca om. Cu filmul e ceva mai diferit, fiecare film vizionat reprezinta o alta viata, fiecare trebuie sa te mute in lumea pe care o deschide, si eu, ca spectator trebuie sa retin ceva din fiecare lume. In ceea ce priveste cartile, lucrurile se complica putin; cineva spunea foarte frumos ca un scriitor de geniu ne face si pe noi geniali. Cuvintele acestea imi explica perfect placerea de a citi", a marturisit Andreea.
A renuntat la istorie
Proaspata absolventa a Liceului Stephan Ludwig Roth din Medias a cochetat si cu ideea de a urma Facultatea de Istorie. A renuntat, insa, atunci cand si-ar da seama ca aceasta facultate nu-i va oferi foarte multe perspective in viitor. „Pasiunea mea pentru istorie a inceput in clasa a VIII-a, fiind una din materiile la care sustineam examenul de capacitate. Decizia a fost destul de dificila, intrucat eram singura eleva din claaa care si-a ales aceasta disciplina. Initial a fost o simpla provocare, deoarece doream sa imi demonstrez inca o data mie insami ca imi place sa fiu diferita de ceilalti. Astfel am reusit sa ma ambitionez si am reusit sa aprofundez materia. Domnul profesor mi-a propus sa particip la olimpiada, astfel am gasit motivatia necesara si am continuat sa studiez, sa studiez si... sa studiez din nou... efortul mi-a fost rasplatit deoarece am reusit sa ma calific la faza nationala", explica tanara. „Andreea si-a ales istoria la examenul de capacitate, dar si la bacalaureat si a muncit foarte mult sa obtina aceste rezultate. In clasa a XII-a nu putea alege sportul si a ales istoria. N-a ales sa urmeze facultatea de istorie pentru ca nu-i oferea prea multe perspective in viitor. Istoria a ramas doar un hobby al sau", povesteste profesorul de istorie Cornel Maria.
Panoplie bogata
Andreea nu s-a oprit insa aici. Premiile au inceput sa fie din ce in ce mai multe, lucru care i-a dat curaj sa mearga mai deaprte. In clasa a VIII-a, anul 2004, a obtinut premiul I la etapa judeteana a olimpiadei de istorie si s-a calificat la etapa nationala unde a obtinut un premiu special pentru originalitate si compozitie. In clasa a IX-a, anul 2005 a participat la un concurs numit „Europa la liceu", unde a castigat locul II la faza nationala. impreuna cu echipa sa. Concursul se baza pe realizarea unui proiect pe tema „Valori europene, valori romanesti". Proiectul tinerilor din Medias a constat intr-o piesa de teatru intitulata „Sarmalute cu vin de Bordeaux, piesa in trei acte". In primul act se suprindeau valorile esentiale romanesti, in al doilea act se prezentau cateva trasaturi specifice ale Europei, iar cel de-al treilea act reusea sa contureze exact titlul proiectului, intrucat era redata un fel de simbioza intre cele doua tipuri de valori. In clasa a XII-a, anul acesta, a obtinut mentiune la faza nationala a olimpiadei de istorie.
Romantica incurabila
Andreea are foarte multi prieteni, dar nu este o mare amatoare a discotecilor, prefera locurile mai retrase si petrecerile mai restranse. De patru ani de zile merge in fiecare vara la mare, in Vama Veche, cu un grup de prieteni si spune ca a facut o adevarata traditie din asta. Mai mult decat atat a reusit sa se implice in proiectul „Salvati Vama Veche", ce are ca scop protejarea specificului peisagistic si socio-cultural local. „In vara anului 2005 m-am inscris ca voluntar pe o perioada de trei zile in timpul festivalului Stufstock. Doresc chiar sa ofer o informatie necunoscatorilor: exista posibilitatea de a directiona cei 2% din impozitul datorat statului catre Asociatia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural (APCAPBC). Toata miscarea «Salvati Vama Veche» si nu numai isi desfasoara activitatea in cadrul acestei asociatii. Asa ca... sa renuntam putin la ignoranta si sa ne implicam mai mult in asemenea proiecte. O alta escapada in fiecare vara este Festivalul Medieval Sighisoara. Cand eram mica obisnuiam sa merg cu parintii mei, am continuat traditia familiei iar acum merg cu prietenii. Anul acesta a fost a 16-a editie, am ramas foarte impresionata deoarece sunt o amatoare a muzicii medievale, a costumelor si pieselor de teatru", explica fata.
Vrea un laptop
Daca va castiga cei 1.500 de lei oferiti de Monitorul de Sibiu si Continental Automotive Systems tanara si-ar cumpara un laptop, deoarece ar avea mare nevoie de el la facultate. Sau poate ii va folosi sa-si indeplineasca un alt mare vis de-al sau. Si-ar dori sa faca inconjurul lumii cu un rucsac in spate. „Mi-am fixat deja un itinerar, prima destinatie ar fi Londra, dupa care mi-as dori sa vizitez principalele tari din Europa, sa fur putin din cultura fiecareia. Apoi o aventura de cateva zile in Egipt, dupa care m-as indrepta spre Asia: India, Nepal, China, Japonia, Coreea, Thailanda. As incerca evident sa nu ratez nici Australia si America", sustine tanara pasionata de istorie.
Andreea Duda l olimpica istorie
„Anul acesta, in noaptea dinaintea olimpiadei nationale de istorie, am avut parte de un trac strasnic. Insa norocul a fost in cele din urma de partea mea, deoarece subiectul imi placea, mana mi se misca automat si cred ca in final oboseala a fost ceva productiv"