Acrobatii la FITS
Autor: Maria ADAM
Data publicarii: 29/05/2007
Festivalul International de Teatru ne pregateste in aceasta seara o noua surpriza: un spectacol deosebit, de la orele 21.30, in Piata Mare. Acrobatii pe role, breakdance si arte martiale... culturale.
In cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu astazi la ora 21.30 va avea loc un spectacol al companiei olandeze de teatru sii dans ISH. Avind ca loc de desfasurare Piata Mare, spectacolul va fi cu siguranta unul inedit. Membrii trupei ISH vor incinta publicul cu momente incredibile de dans acrobatic si acrobatie pe role, breakdance, arte martiale, streedance, BMX, beatbox si multe altele. Compania ISH a fost infiintata in 1999 de Marco Gerris, pe atunci unul dintre cei mai tineri producatori de teatru din Olanda. Initial, ideea a fost de a crea un spectacol care sa integreze discipline din circuitul strazii si al cluburilor, incluzind acrobatii, dans pe role, breakdance, arta video, DJ, arte martiale, rap, beatbox si bungee jumping. Aceste discipline, combinate cu elemente de muzica pop, clipuri video, desene animate, jocuri video si filme, au stat la baza infiintarii ISH si a unui nou tip de spectacol.
Olandezii revolutioneaza teatrul
Numele companiei vine de la sufixul „ish" din limba engleza si sugereaza varietatea. ISH reprezinta caracterul multidisciplinar si multicultural al companiei si al productiilor sale, precum si cel al artistilor. Compania isi are sediul la Institutul ISH din Amsterdam, unde se creeaza spectacole si se desfasoara diferite proiecte educative pentru tineri. Intre 14 si 25 mai, compania olandeza de teatru si dans a desfasurat la Bucuresti un proiect educational prin care aproape 40 de liceeni din Bucuresti au beneficiat de instruire din partea trainerilor ISH si au realizat un minispectacol ce a a fost prezentat in Piata Revolutiei, pe 26 mai. Proiectul s-a desfasurat cu sprijinul Palatului Copiilor si al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului din Romania. Spectacolele ISH de la noi, precum si proiectul educational, se desfasoara in cadrul proiectului cultural „O sarbatoare culturala. Parteneriatul Olanda - Romania", initiat de Ambasada Tarilor de Jos la Bucuresti. In cadrul aceluiasi proiect, Ambasada Regatului Tarilor de Jos a mai organizat la Sibiu o prezentare de filme scurte, in colaborare cu Fundatia olandeza „The One Minutes". Ambele evenimente au fost organizate cu sprijinul Primariei Municipiului Sibiu si al Asociatiei Sibiu CCE 2007.
Miturile Sibiului
Miine, de la orele 22, in Piata Mica va avea loc unul din cele mai asteptate spectacole de la actuala editie FITS: „City Myths - Remember The Future", sustinut de Teatrul National „Radu Stanca" din Sibiu si Teatrul Antagon din Germania. Teatrul Antagon isi propune sa readuca la viata miturile si legendele legate de orasul Sibiu. Pornind de la locuri precum Podul Minciunilor sau Turnul cu Ceas, membrii companiei germane vor prezenta o alegorie a povestilor acestor locuri. Reprezentatia nu va apela foarte mult la text, contextul fiind adaptat la specificul teatrului Antagon - un teatru de strada ce se exprima prin intermediul comunicarii non-verbale.