"Motiunea de cenzura duce PSD in rahat"
Autor: Camelia JULA
Data publicarii: 31/08/2007
Intr-un discurs relaxat, vicepresedintele PNL Teodor Melescanu si-a expus opinia despre anuntata motiune de cenzura a PSD. El vede un singur lucru bun in intreaga poveste a motiunii.
Vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, a fost prezent, ieri, la Scoala de Vara a Tineretului Liberal de la Costinesti. El a profitat de atmosfera relaxata pentru a le vorbi tinerilor despre motiunea de cenzura a PSD si a folosit chiar un limbaj mai putin obisnuit pentru discursul public: „Situatia PSD e foarte dificila. Ori intra in rahat, ori se face de rahat" din cauza motiunii, a spus el. Melescanu, care este si ministru al Apararii in Guvernul Tariceanu, le-a explicat celor prezenti la discutii ca anuntul facut de PSD referitor la depunerea unei motiuni de cenzura a pus acest partid „intr-o situatie fara iesire". Argumentul sau a fost ca, daca motiunea va trece de Parlament, „cartile de joc vor fi in mina lui Traian Basescu". Melescanu crede ca declansarea alegerilor anticipate ar fi o solutie mai buna, in ipoteza caderii Guvernului Tariceanu, decit „bilbiiala generata de formarea unui nou guvern". Ministrul Apararii a tinut sa le explice tinerilor liberali „rahatul" in care se afla PSD: daca motiunea de cenzura nu trece, „PSD va primi o lovitura", iar daca va trece, „PSD va oferi statului posibilitatea de a numi premier pe cine vrea el". Sfatul vicepresedintelui PNL pentru social-democrati ar fi sa se opreasca acum si sa nu depuna motiunea, costurile acestui gest fiind mai mici decit cele ale ideii de a merge pina la capat cu motiunea de cenzura. Melescanu a mai precizat ca PD nu ar trebui sa sustina motiunea, daca va fi depusa, deoarece ea se va referi la perioada guvernarii alaturi de democrati. O sustinere a motiunii ar insemna „un vot de blam pe care parlamentarii PD si l-ar da singuri", a conchis liderul liberal. Singurul lucru bun pe care acesta il vede in cazul depunerii motiunii este ca permite Guvernului sa vina in fata Parlamentului sa dea informatii si raspunsuri mai pertinente decit cele ce apar in presa.