Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

"Lupii" au invins "cainii", la Medias

Autor: Alina CIMPEANU

Jucatorii de la Gaz Metan Medias au reusit un meci de zile mari, luni, in compania "cainilor" de la Dinamo Bucuresti. Au condus cu scorul de 1-0, pana la finalul timpului regulamentar de joc. Chiar in prelungiri dinamovistii au revenit, obtinand egalul, insa gazistii nu au lasat garda jos si au da nastere euforiei in tribune.

Spre deliciul fanilor, gazistii au obtinut victoria chiar inainte de fluierul de final al partidei. Fotbalistii de la Gaz Metan Medias au dominat partida, iar in minutul 35, brazilianul Eric de Oliveira a reusit o centrare precisa din lovitura libera, iar coechipierul sau, Bawab a inscris, spectaculos, un gol cu capul, deschizand tabela de marcaj pentru pentru scorul de 1-0. Pentru a urmari indeaproape directivele lui Andone, dinamovistii au incercat din rasputeri sa obtina egalul, insa nu au reusit acest lucru in cele 90 de minute de joc. Au izbutit, de fapt, sa inscrie in minutul 59, dupa lovitura de cap a lui Alexe, insa golul a fost anulat pe motiv de off-side, scorul ramanand, in continuare, favorabil gazistilor.

Andone a recunoscut ca gazistii au fost mai buni

Dupa toate tentativele, cainii au egalat dupa finele timpului regulamentar de joc, chiar in al doilea minut al prelungirilor, atunci cand Alexe a reusit sa il invinga pe portarul Plesca din careul mic. Desi bucuria dinamovistilor a fost paroxistica, aceasta nu a durat nici doua minute. Paul Parvulescu le-a spulberat-o prin golul de dinainte de fluierul de final, cand suporterii paraseau deja terenul, pentru a evita imbulzeala de la iesire. Parvulescu a izbutit sa treaca de toti fundasii alb-rosiilor si a finalizat impecabil. De altfel, in cadrul conferintei de presa de dupa meci, antrenorul cainilor a recunoscut ca elevii sai au meritat infrangerea, prin prisma jocului prestat. „Vreau sa ii felicit pe cei de la Gaz Metan pentru jocul prestat. Oricum, noi suntem departe de titlu si nu meritam victoria. Sper totusi la locul trei. Ne luptam sa terminam cat mai sus in campionat pentru ca nu este tot una sa iei cupa si sa termini pe locul trei sau pe patru. Cred ca o sa fim pe patru, la finalul campionatului", a spus Ioan Andone.

Public de nota zece

Din partea Gazului, la conferinta de presa a venit secundul, cum Pustai a primit doua etape suspendare si 320 de lei penalitate sportiva pentru iesirea din suprafata tehnica la partida cu Otelul Galati. Secundul gazistilor a marturisit ca dinamovistii au jucat previzibil, fapt care le-a permis ardelenilor sa ii domine. „Nu cred ca Dinamo ne-a surprins cu ceva, pentru ca noi ne si  facuseram temeinic temele. Am avut emotii pe final, dar ne bucuram ca a iesit bine pana la urma. Vreau sa felicit publicul, care ne-a purtat de la spate si fara de care meciul ar fi fost mult mai greu. Totodata, vreau sa felicit baietii, pentru ca au dat dovada de multa determinare si cred ca au meritat pe deplin victoria cu Dinamo", a declarat Flavius Somfalean, antrenorul secund al echipei Gaz Metan Medias.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition