Constantin Mateescu detaliaza cazul Trident
"Caderea este o noua rampa de lansare"
Autor: Radu MICU
Data publicarii: 21/08/2009
Intr-un interviu acordat Monitorului de Sibiu, Constantin Mateescu, managerul general al companiei Trident Trans Tex, explica motivele care au determinat inchiderea Centrului Comercial Trident.
Radu Micu: Cat timp a supravietuit pe piata Centrul Comercial Trident
Constantin Mateescu: Suspendarea activitatii Centrului Comercial Trident a avut loc dupa patru luni de functionare. In data de 11 aprilie a avut loc deschiderea direct cu publicul a Centrului Comercial Trident si a Hipermarketului Trident, in urma eforturilor sustinute pentru a realiza aceasta deschidere inaintea Sfintelor Sarbatori Pascale. Dar, datorita situatiei dificile din domeniul real-estate in aceasta perioada, o mare parte a spatiilor comerciale, oferite de centrul Comercial Trident, au ramas neinchiriate.
R. M.: Care sunt cauzele care au dus la inchiderea Centrului Comercial Trident?
C. M.: Motivele acestei decizii sunt pe de o parte un nivel al vanzarilor sub cel previzionat, datorat in primul rand crizei economice mondiale. Iar pe de alta parte, intrucat in acea perioada a fost imposibila pentru Trident accesarea unei suplimentari a creditului de investitii sau a unui nou credit, aportul financiar al firmei sau al actionarilor la aceasta investitie a fost mai mare decat cel previzionat initial. Ca atare, capitalul de lucru al firmei micsorat semnificativ, impreuna cu vanzarile care nu au atins nivelul anticipat au concurat la decizia de suspendare a activitatii Hypermarketului Trident, principala ancora a centrului comercial Trident. Prin urmare si chiriasii (Inmedio, Rhadelle, franciza Fornetti, Secuiana, Mondex, E-Tablou, Jolidon, franciza Gogosica Fitosica, Pizzeria Insieme), a caror activitate s-a desfasurat in aceasta perioada, au reactionat pozitiv la decizia de suspendare a activitatii Centrului Comercial Trident pe perioada crizei. De asemenea, chiriasi ca Broaster Chicken, in franciza, Daylight Donuts in franciza si Cinematograful 3D Asco System au decis sa deschida doar dupa reluarea activitatii Centrului Comercial Trident. De mentionat ca realizarea Centrului Comercial Trident a fost sustinuta considerabil si partenerial de creditarea obtinuta de la MKB Romexterra Bank si care impreuna cu celelalte banci cu care am colaborat si in trecut - BRD Groupe Societe Generale, Banc Post, Piraeus Bank, Intesa Sanpaolo Bank si banca Romaneasca - au acceptat decalarea ratelor scadente scadente care ne-ar fi ingreunat serios situatia in aceea perioada si au avut o atitudine pozitiva si incurajatoare.
R. M.: Pentru supermarket-ul de la Alba Iulia, ati avut un marketing foarte bun, cu impact asupra clientilor: tombole, promotii, premii. De asemenea, preturile produselor au fost mai mici decat la celelalte supermarket-uri. Credeti ca locatia a fost de vina pentru insuccesul din Sibiu?
C. M.: Din sondajele realizate a reiesit faptul ca traficul realizat sub cel previzionat s-a datorat nefinalizarii galeriilor comerciale. Dupa cum se stie, populatia Sibiului fiind elevata, eleganta si avand gusturi rafinate a reactionat negativ la acest aspect, chiar daca, atat exterior cat si interior, partea finalizata a impresionat prin bunul gust arhitectural si ambiental. Chiar daca Hypermarketul Trident a fost apreciat pentru mediul ambiental placut si pentru preturile accesibile, totusi rezultatele nu au fost cele scontate.
R. M.: Ce s-a intamplat cu angajatii Trident? Cati au mai ramas?
C. M.: Oamenii sunt intelegatori, sunt extraordinari. Au plecat cei cu salarii mari, dar au ramas tinerii si cei mai vechi, cu care lucrez de 6-7 ani. Au ramas cei care sunt buni profesionisti. Managerii cu bani multi si masini straine au plecat. Am avut manager de recrutare care cred ca a fost platit de altcineva, a angajat multi oameni neprofesionisti, nepregatiti. Practic acesti manageri sunt de vina. Sigur am avut si am oameni deosebiti, exista si samanta buna. I-am aunat pe toti, le-am explicat, iar 99la suta din ei au inteles. Acum cu 50 la suta din personal ducem firma asta la fel de bine ca si inainte.
R. M.: Reteaua Trident are numerosi furnizori. Cum va evolua relatia cu ei acum, dupa inchiderea Centrului Comercial Trident Sibiu? Ce s-a intamplat cu stocul urias de marfa existent aici?
C. M.: Ne bucuram de o relatie buna cu furnizorii. Majoritatea furnizorilor nostri au reactionat pozitiv si sunt hotarati sa continue colaborarea cu firma noastra. Dovada o reprezinta sortimentatia bogata si volumul mare de produse, care se poate observa in cele patru magazine Trident: Supermarket Sibiu, Market Medias, Hypermarket Deva si Hypermarket Sfantu Gheorghe. Desigur, pe aceasta tema sunt si sincope, dar vor fi depasite si vom face toate eforturile pentru mentinerea unor legaturi comerciale cat mai bune pentru a nu aduce prejudicii furnizorilor nostri. Referitor la stocul de marfuri din Hypermarketul trident, 80 la suta s-a returnat furnizorilor, reducand considerabil obligatia firmei catre acestia, iar 20 la suta fiind transferat in magazinele trident enumerate mai sus. Acest fapt, cat si inchiderea Supermarketului din Alba Mall au dus la o reducere de suta la suta a pierderilor, celelalte magazine din reteaua Trident avand o rata a profitabilitatii ridicata.
R. M.: Ce v-a determinat sa solicitati insolventa?
C. M.: Pe langa „criza economica" de care ne-am obisnuit sa vorbim, imposibilitatea accesarii unui credit in scopul capitalizarii businessului nostru ne-a determinat sa solicitam Tribunalului Sibiu intrarea in procedura de reorganizare conform Legii nr. 85/2006 modificata prin legea 277/2009.
R. M.: Credeti ca procedura de insolventa este varianta cea mai potrivita pentru situatia in care se afla Centrul Comercial Trident?
C. M.: Inainte ca economia Romaniei sa resimta efectele crizei economice mondiale, printre cauzele care determinau esecul unei reorganizari de succes se numara si declansarea prea tarzie a starii de insolventa. Transformarile continue din economie determina schimbarea de atitudine in ceea ce priveste un partener contractual aflat in dificultate. Astfel, se estimeaza ca in viitor va creste numarul de reorganizari de succes, determinat si de faptul ca fiecare partener contractual va fi interesat de recuperarea creantei fara sa provoace eliminarea debitorului din activitate. Noi mizam pe faptul ca partenerii si colaboratorii nostri ne vor sustine in acesata perioada. Esential este faptul ca am intuit exact momentul cand sa apelam la o astfel de alternativa, cerand intrarea in reorganizare juridica, beneficiind de servicii de consultanta juridica profesionala din partea unor case de avocatura renumite si a unir practicieni in insolventa cu experienta in reorganozare. De retinut este faptul ca reorganizarea nu inseamna faliment. Intrarea in insolventa presupune o analiza in conditii de siguranta a situatiei firmei, ceandu-i posibilitatea reorganizarii activitatii sub protectia legii si permitand firmei respective sa isi deruleze acticitatea in mod normal. Si renumitul avocat Arin Stanescu vorbeste in ziarul „Gandul despre procedura insolventei si intrarea in reorganizare juridica si despre avantajele acestei actiuni: „Una dintre diferentele principale intre managerii si actionari romani si cei americani, de exemplu, ete ca in Romania procedura de insolventa este pornita pe ultima suta de metri, cand nu mai este timp pentru redresare, masura acre este luata, apropae integral, dupa cum spune Stanescu, de catre creditori, adica de bancile sau companiile la care firma respectiva are datorii. Un alt beneficiu foarte important adus de intrarea in insolventa cu prezentarea unui plan de salvare a afacerii si de plata ulterioara a datoriilor este faptul ca dupa intrarea sub protectia legii insolventei datoriile «ingheata». Din momentul deschiderii dosarului la tribunal, la datoriile firmei respective nu se vor mai adauga dobanzi sau penalitati".
R. M.: Ce strategie aveti pentru relansarea magazinelor Trident? Ati primit oferte pentru cumpararea lor din partea marilor retele europene?
C. M.: Hipermarketul de langa aeroport e ca si vandut, negocierile sunt foarte avansate. Va avea alta destinatie comerciala, alt specific. Nu ar fi trebuit sa deschid un asemenea magazin intr-o astfel de perioada. Dupa vanzare achitam datoriile scadente, restul o sa investim in dezvoltarea retelei, pe segmentul magazinelor mici, a supermarketurilor, precum si in Trident Expres, un concept inregistrat, de magazine stradale cu suprafete de 300-500 de metri patrati. Deci o sa deschidem si alte magazine.