Actualitatea evangheliei l Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci; (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

„Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea..."

Evanghelia pe care ne-o daruieste Hristos, in Duminica aceasta, numita si Duminica dinaintea inaltarii Sfintei Cruci, aduce cu sine mingiiere si liniste, atit de pierdutele ingrediente ale vietii noastre cotidiene.

A vorbi cu Dumnezeu inseamna a-L asculta

Parte din convorbirea de taina a Mintuitorului cu Nicodim, In 3, 13-17, cuvintele acestei Evanghelii ne descopera cit de atent este Dumnezeu la toate cutele sufletului uman. Nicodim, om ales in cunoasterea Scripturii, vorbeste cu Hristos in adinca smerenie, in soapta  diafana a bucuriei de-a sta de vorba cu El. Nu-I vorbeste despre realizari personale, nu-I prezinta cariera sa de intelectual, nu-L sufoca in declaratii de supusenie, nu-L ispiteste cu intrebari stupide. Nicodim, intelept, Il asculta pe Hristos. Dindu-ne lectia deplina: a vorbi cu Dumnezeu inseamna a-L asculta.

Cuvintele Domnului, la incoltit

Desigur ca lucrul nu-i usor, intr-o lume plina vorba, de vorbarie si vorbareti. De-atita zgomot cit fac profetii falsi, susurul Duhului Sfint, Care tine lumea, se pierde. Dumnezeu Isi ramine fidel, tacut partener de lucrare omului, purtind cu Sine smerenia ca haina de lucrare. Bunul simt, ca dar al Cerului, se descopera a fi, cel putin in cazul lui Nicodim, punctul comun de la care se construieste teologia. Din contextul acestei convorbiri duhovnicesti vor ramine fundamentale cuvintele despre „nasterea de sus" (In 3, 3-6), despre importanta mintuirii si disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta (In 3, 17-18), despre darurile intruparii lui Hristos (In 3, 19), lucruri de finete teologica pe care Domnul Iisus le va descrie astfel, la vedere, Apostolilor Sai, abia dupa ce acestia au crescut sub ochii Sai. Biruit de smerenia intelectuala a lui Nicodim, Domnul Hristos ii descopera Taine. Vizibil emotionat, acesta ia cu sine cuvintele Domnului, asezindu-le in rasadul inimii, la incoltit.

Ascultare de Dumnezeu

Domnul nu S-a inselat. Investitia intelectuala pe care a facut-o in Nicodim rodeste cind putini se mai asteptau. Hristos mort, parasit pe culmea plina de noroi a Golgotei. Dintre toti care se strinsesera in jurul Domnului, fara indoiala bucurindu-L, ucenicul acesta de taina, dimpreuna cu Iosif, „cel cu bun chip", ies la lumina cind totul parea cufundat intru intuneric. O lumina nascuta din intimitatea unui astfel de moment, ca acela pe care ni-l prezinta Evanghelia zilei de Duminica, mai de pret decit toate minunile traite? Asa se pare. Pentru ca iata, la vremea de incercare a rastignirii Domnului, ceea ce ramine nu este decit ceea ce a picurat dulceata cuvintului divin in inima unuia care stia sa asculte. Toti L-au parasit, doar el, Nicodim, Ii iese in intimpinare. Cind totul pare pierdut, Nicodim salveaza onoarea omenitatii, purtinduse ca un om intr-o mare de oameni care se comporta ca animalele de prada. Din ascultare s-a nascut credinta, din credinta nadejdea, din nadejde dragostea. Aceasta este taina Evangheliei acesteia, cu Nicodim. Ceea ce se naste in sufletul omului din ascultare de Dumnezeu e mult mai de pret decit tot ce se naste din vinzoleala de gesturi stereotipe pe care, grabiti, le savirsim fara a mai cunoaste si intelege o iota din continut.

Masura bucuriei de-a-L vesti

N-avem a ne minti ca sintem ai lui Hristos doar pentru ca vorbim despre Dumnezeu. Daca El ne-a vorbit si nu L-am ascultat sintem mai de plins, mult mai de plins decit toti aceia pe care-i socotim pagini. Iar daca nu ascultam ce ne vorbeste El, despre care Dumnezeu vorbim? Unul pe care ni-l inchipuim mereu dator sa ne asculte toate rugamintile noastre, despre care credem ca sint rugaciuni, si fata de care n-avem decit datorii ieftine? Nu. La Dumnezeu nu aceasta este masura bucuriei de-a-L vesti! Ea nu se naste din frisoanele noastre pline de ifosele cunoasterii, ci din adincimea smereniei de a fi ales ca sa primesti aceasta. Din inaltul de lumina al darului pe care Hristos il da sufletului curat si de impreuna lucrarea cu Dumnezeu. Din soapta plina de adevar care l-a transformat pe Nicodim din intelectual al Scripturii in traitor al dramei Golgotei, fericit solutionata in strafundul de biruitoare izbavire pe care coborirea la iad a Domnului a adus-o peste firea umana, atit de neatenta la soapta harului care susurase izbavirea.

Aceasta este lectia lui Nicodim. Ca sa treci din litera in Duh trebuie sa treci de la rostirea cu emfaza la trairea adevarurilor de credinta. Pina in buza deznadajduitore a Golgotei, din care se naste mereu nadejdea Invierii.

„Din ascultare s-a nascut credinta, din credinta nadejdea, din nadejde dragostea"