Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Dependenta l Paturile de la Toxicologie sint mai tot timpul ocupate

„Beau" banii spitalelor

Autor: Liliana NENCIU
Data publicarii: 22/10/2007

Medicii Spitalului Clinic Judetean Sibiu sint exasperati de numarul tot mai mare de persoane care necesita tratament dupa ce consuma, in exces, bauturi alcoolice sau substante otravitoare.

Cele mai multe persoane care ajung la spital, intr-o stare avansata de ebrietate, au virste cuprinse intre 20 si 40 de ani

Ajung la spital beti crita. Nu vin de buna voie, ci adusi de rude sau chiar de politie. Deranjeaza ceilalti bolnavi, nu recunosc ca au baut. Mai mult, nu vor sa li se administreze tratament medicamentos. Medicii spun ca in ultima perioada numarul acestor persoane a crescut, iar unii sint „clienti" fideli ai spitalului. Ajung aici chiar si de doi ori pe luna, fie ca au sau nu asigurare medicala, iar medicii nu-i pot refuza. Potrivit datelor oferite de SCJ Sibiu, cele mai multe persoane care vin la spital, intr-o stare avansata de ebrietate, au virste cuprinse intre 20 si 40 de ani. „Avem 10 paturi in compartimentul de toxicologie. Aici sint internati cei care vin in coma alcoolica, care inghit diferite substante otravitoare. Aceste persoane sint stabilizate aici, apoi sint indrumate catre Spitalul de Psihiatrie", spune Minerva Boitan, managerul Spitalului Clinic Judetean Sibiu.

Costuri mari

Cauzele pentru care o persoana o persoana consuma bauturi alcoolice in exces sint multiple. La Spitalul de Psihiatrie ajung, anual, sute de cazuri. Majoritatea, persoane fara studii, fara un loc de munca stabil sau tineri care se apuca de baut din cauza anturajului.  „Sint destul de ridicate costurile pentru tratamentul unui alcoolic. La noi ajung cazurile care sint stabilizate la Spitalul Judetean. Stabilizarea si tratamentul acestor persoane impune costuri mari, de citeva sute de lei", spune dr. Mihai Canciu, director medical in cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gh. Preda" din Sibiu.

Fug din spital

Conform unor cercetari recente, limita dintre consumul inofensiv si cel daunator sanatatii este de 40 de grame alcool pur pe zi pentru barbati (aproximativ 0,1 l de tarie, 0,4 l de vin sau 1 l de bere) si jumatate din aceasta cantitate pentru femei. Potrivit medicilor, la adolescenti si tineri, primele excese constituie deja un indiciu asupra unor tulburari serioase ale personalitatii lor sau ale mediului in care traiesc si reprezinta un semnal de alarma. Dependenta se instaleaza de regula mult mai repede la aceasta virsta. „Deoarece sintem unitate spitaliceasca, nu-i putem tine internati decit o perioada limitata de timp, insa cei care accepta sint transferati la Sura Mica, unde este un centru de reabilitate. Din pacate, majoritatea prefera sa fuga din spital, mai ales cind sint in starea de sevraj", spune dr. Mihai Canciu, director medical la Spitalul de Psihiatrie.

Fara droguri

Daca numarul sibienilor dependenti de alcool este foarte mare, in ceea ce priveste consumul de droguri, medicii rasufla linistiti. Spun ca nu au mai avut de ani de zile cazuri de persoane care sa consume stupefiante. Au avut citeva persoane din strainatate, aflate in tranzit prin Sibiu. Au ajuns la spital in stare de sevraj si  au fost stabilizati la Psihiatrie, insa tratamentul de dezintoxicare l-au facut in tara de unde acestia proveneau.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition